Eduard Palaghiţă conduce prima mașină românească care a ajuns vreodată în America. Cu ea s-a dus din Chicago până în Los Angeles și spune că la volanul ei se simte ca acasă. Bunica sa a condus o Dacia. Părinții au avut și ei tot Dacia. Iar atunci când a aflat că în America poți aduce o mașină mai veche de 25 de ani, s-a hotărât. Nici măcar taxele foarte mari nu l-au oprit să-și aducă copilăria peste ocean.
Dacia sa 1300 a fost fabricată în 1977, adică este mai bătrână decât Eduard Palaghiţă care are 38 de ani și de la 12 ani trăiește peste ocean. Dacia lui a fost recondiționată în țară și adusă pe apă peste Ocean și este înmatriculată la New York. Nimeni nu o poate trece cu vederea atunci când iese la plimbare. Iar acum, în plină pandemie de coronavirus, Eduard Palaghiţă a scos-o la plimbare să-i arate cum „oraşul care nu doarme niciodată trage un pui de somn”, așa cum a scris în dreptul postării de pe pagina sa de Facebook.
Cum arată acum New York-ul, am văzut pozele tale cu Dacia 1300 și pare foarte cuminte?
Acum ceva ani Mihai Jitianu, băiatul care încearcă să ducă drapelul României peste tot în lume, a ajuns la New York și m-a contactat pentru că știa de mine și de Dacia mea. Mi-a propus atunci să facem un video plimbându-ne cu Dacia 1300 și drapelul României prin Manhattan. Îți dai seama ce nebunie era pe străzi, taxiuri peste tot, oameni îmbulzindu-se, cum este în fiecare zi în Times Square. Acum am vrut să fac același traseu și să vedem împreună schimbarea.
În această perioadă, orașul este pustiu, nu este absolut nimeni pe stradă. În mod normal eu sunt obișnuit să merg bară la bară și acum în 15 minunte am fost în Manhattan. E straniu.
Cum a ajuns în America?
Nu eram născut atunci când bunicul meu a fugit din țară. A ajuns ilegal în Ungaria, apoi în Austria și, printr-o companie de peste ocean care căuta forță de muncă, a ajuns legal în Los Angeles. Acolo și-a luat cetățenie pe bază politică ca refugiat. A trăit inițial în Los Angeles și apoi a venit în New York, unde și-a luat licența de taximetrist. Și asta făcea aici atunci când a căzut regimul comunist în România și a putut să ne aducă și pe noi, legal. Noi am ajuns aici prin 1995.
De unde pasiunea pentru mașini?
De când sunt mic mi-au plăcut mașinile. Țin minte când eram mic, mergeam în Poiana Brașov pentru că avea bunica acolo o casă și cum nu aveam ce să fac, mă uitam pe stradă după mașini. Apoi când au apărut gumele Turbo am fost înnebunit. Mi-am adus toată colecția aici în America și am continuat să fac schimburi cu oameni din Polonia, Ungaria, Letonia, Rusia, nici nu mai știu de pe unde. Și acum am acasă un sertar plin cu plicuri cu surprize de la gumele Turbo din toată lumea.
Eduard Palaghiţă: Când am ajuns în America, pentru mine asta a fost cea mai mare bucurie că puteam să văd, în sfârșit, super mașini. Îți dai seama că la 12 ani nu știam eu ce înseamnă o viață mai bună, eu mă distram și în Brașov când alergam toată ziua în jurul blocului. Dar când am trecut oceanul și am început să văd pe stradă mașini pe care le știam doar din surprizele de la gumele Turbo, am zis că asta înseamnă o „viață mai bună”.
Țin minte că de cum am ieșit din aeroport am și început să văd Lincoln, Cadillac. Eram în extaz. La un moment dat a venit mătușa mea cu un coleg acasă și el avea un Nissan în care se punea centura automat – intrai în mașină și venea centura pe o șină și se punea automat. Eram atât de impresionat.
Iar în primele luni mă plimbam cu bicicleta și îmi făcusem un carnețel în care îmi notam toate mașinile pe lângă care treceam. Țin minte că i-am trimis toată lista unui prieten din România și când a primit-o, îmi povestea mama, că a ieșit în fața blocului strigând „mi-a scris Edi, mi-a scris Edi, hai să vedem ce mașini sunt în America” (râde).
Îți era dor de România și de aceea te-ai gândit să aduci Dacia 1300 în America?
La un moment dat când eram mic știu că am întrebat-o pe mătușa mea dacă în America nu sunt mașini românești. Iar atunci când am aflat că nu sunt, cred că mi-a încolțit ideea. Am visat să am în America ceva din copilărie – nu am uitat tradițiile, limba, nu am uitat de unde am plecat. Așa am cumpărat mașina de la un prieten, Alexandru Constantinescu, la care stau de fiecare dată când vin în țară.
Eduard Palaghiţă: Dacia mea a fost prima mașină românească adusă în America.
Ai mers cu Dacia 1300 pe Route 66, cum a fost această experiență pentru tine?
Da, am mers pe roți din Chicago până în Los Angeles – 4,000 de kilometri în zece zile. Și toată această aventură cred că m-a făcut să chelesc puțin și am ceva fire albe (râde). Sunt zone în care nu este nimic, doar un panou în care te atenționează că nu o să găsești nimic pentru următorii 100-150 de kilometri. Așa că nu poți să nu te gândești ce faci dacă ți se întâmplă ceva, precizează BizBrașov.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Ascultă în română
