Potenţial antidot pentru cea mai otrăvitoare ciupercă din lume, descoperit de oamenii de ştiinţă

Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Oamenii de ştiinţă din Australia şi China cred că este posibil să fi descoperit antidotul pentru cea mai otrăvitoare ciupercă din lume, relatează Agenţia bulgară de presă BTA.

Experţii cred că un tip de colorant medical, autorizat deja de Administraţia pentru Controlul Alimentelor şi Medicamentelor din SUA, ar putea acţiona ca un antidot împotriva otrăvirii cu ciuperca mortală "Buretele viperei", Amanita Phalloides. Acestea sunt concluziile studiului publicat în revista "Nature Communications".

Cercetătorii au identificat principala toxină pe care o produce acest tip de ciupercă, precum şi proteina necesară producerii efectului toxic. Oamenii de ştiinţă au analizat apoi un colorant medical fluorescent utilizat pe scară largă numit verde de indocianină şi l-au testat pe celule umane şi pe şoareci expuşi la toxină. Astfel, s-a constatat că acest tip de colorant acţionează ca un antidot împotriva otrăvirii şi poate ajuta animalele să supravieţuiască.

Experţii de la Institutul Garvan de Cercetări Medicale din Australia, Universitatea Sydney şi Universitatea Sun Yat-sen din China, au susţinut că sunt necesare mai multe cercetări pentru a evalua siguranţa coloranţilor pentru utilizare la oameni, informează Rador.

Otrăvirea cu ciuperci este principala cauză de mortalitate din totalul toxiinfecţiilor alimentare la nivel mondial, indică studiul.

VEZI ȘI: Laureat al premiului Nobel pentru Chimie, avertisment de la Timişoara: Acest lucru mă doare

Jean-Pierre Sauvage, laureat al premiului Nobel pentru Chimie în 2016, este cel mai nou membru al comunităţii academice din Timişoara. Savantul francez a primit, joi, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest. 

Tot joi, eminentul profesor a susţinut o prelegere ştiinţifică, pe marginea domeniului său de cercetare: dezvoltarea maşinilor moleculare şi deschiderea unor noi orizonturi în nanotehnologie. Profesorul Jean-Pierre Sauvage s-a bucurat de primirea distincţiei şi a atras atenţia asupra curentului anti-ştiinţă, tot mai răspândit în spaţiul public.

"Sunt deosebit de mulţumit că universitatea dumneavoastră a înfiinţat Facultatea de Chimie, Biologie şi Geografie în 1991, chiar după evenimentele din 1989. Acest lucru arată că promovarea ştiinţei, lucru foarte important, a început şi a fost continuată aici. De asemenea, trebuie să spun că, din cauza mai multor factori, vremurile pe care le trăim sunt împânzite cu critici aduse la adresa ştiinţei, iar acest lucru mă doare şi mă cutremură, cum de altfel se întâmplă şi altora, sunt convins", a declarat Jean-Pierre Sauvage.

Unul dintre motivele pentru care e important ca tinerii pasionaţi de ştiinţă să vadă modele de bună practică este tocmai inspiraţia pe care aceştia o pot dobândi.

Prezenţa lui Jean-Pierre Sauvage ar putea însemna scânteia de care are nevoie olimpicul de azi să devină laureatul Nobel de mâine, susţine rectorul UVT, Marilen Pirtea.

Citește continuarea pe: https://www.dcnews.ro/un-laureat-al-premiului-nobel-pentru-chimie-atrage-atentia-de-la-timisoara-asupra-curentului-impotriva-stiintei_916896.html

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel