Părinți de succes: Ce riscuri apar dacă un copil face tot ceea ce-i solicită părinții

Profesorul doctor Ion-Ovidiu Pânișoară, Director, Departamentul de Formare a Profesorilor, la Universitatea din București, explică de ce părinții și dascălii nu ar trebui să fie stresați atunci când cei mici nu fac chiar tot ceea ce li se solicită.

În anumite limite este chiar mai bine că micuții care se educă astăzi dovedesc mai puțină dependență/supunere față de adulți, apreciază profesorul doctor Ion-Ovidiu Pânișoară. Pentru a susține cele afirmate, specialistul în Educație prezintă două experimente care dovedesc uşurinţa cu care se poate dezvolta dependenţa unei persoane faţă de o autoritate.

Un prim studiu este cel realizat de Hofling, Brotzman, Dalrymphe, Graves şi Pierce. Cercetătorii au imaginat situația în care o persoană telefona unor asistente medicale și se recomanda drept un doctor din spitalul la care lucrau acestea. El le cerea să administreze un medicament unui pacient, în doză dublă decât cea recomandată pe durata unei zile. Întrebarea pe care şi-au pus-o cercetătorii a fost aceea dacă asistentele vor urma indicaţiile (supunându-se astfel autorităţii) pornind de la patru contradicţii esenţiale:

1. asistenta nu îl ştia pe cel care telefona (acesta se recomanda cu un nume de doctor care nu exista în spital);

2. prescrierea prin telefon încălca regulamentul spitalului;

3. medicamentul nu se afla pe lista celor autorizate în secţia respectivă;

4. doza ce trebuia administrată era dublă maximumului admis.

Rezultatul experimentului a fost surprinzător: 95% dintre cadrele medicale supuse experimentului au acceptat recomandarea şi au mers să facă ceea ce li s-a spus.

Citește AICI despre al doilea experiment

Cele două exemple reliefează că familia și școala cultivă o dependenţă puternică, dacă nu chiar totală, a copilului/elevului de aceste două simboluri ale autorităţii. Riscurile unei astfel de perspective sunt apariția unui copil pasiv, fără iniţiativă, manipulabil şi influenţabil.

Ori, este recomandat ca, păstrând un echilibru, responsabilii cu educația unui copil nu ar trebui să vadă în acesta un instrument care face imediat tot ceea ce i se cere. Este bine ca el să gândească și să ofere părerea lui, fără a i se tolera, însă, obrăznicia.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel