EXCLUSIV  "Sunt oameni care încearcă să te rănească". Grațiela Duban, moment emoționant: Dacă mama ar fi acum în faţa mea...

Gabriela Grațiela Duban a vorbit despre mama ei, care nu mai este printre noi, și relația pe care au avut-o.

"Nu ştiu cât de mare sunt eu ca om, pentru că am şi eu greşelile mele. Nu mă consider un om frumos, aşa cum aş vrea să fiu. Nu am încredere în mine, este un defect de-al meu. Dar cred că, dacă mama ar fi acum în faţa mea, ar spune că am fost copilul pe care ea şi l-a dorit, cum l-a visat şi că e mândră tare de tot ce am realizat. Şi-a dorit foarte tare un băiat, ce e drept, chiar de la primul copil.

Când a fost însărcinată cu mine, avea burta ţuguiată şi se spunea că, în cazul ăsta, ai băiat. Nu se făceau ecografii pe vremea aceea. În momentul în care a născut, a întrebat: "Ce e?" - "Fată!" - "Aruncaţi-o pe geam!." Glumind, evident. Dintre toate surorile, eu am fost cea mai apropiată de ea. Eu m-am bucurat de toată experienţa pe care o acumulase cu celelalte surori", a povestit Grațiela Duban, în emisiunea Oracolul Vedetelor.

"Sunt oameni care încearcă să te rănească"

"Eu sunt un om foarte deschis. Dacă îţi dorești să mă cunoşti, eu nu voi spune "Nu". Lucrul ăsta nu e tocmai bun, pentru că eu vorbesc despre mine şi îmi prezint vulnerabilităţile pe masă şi, de cele mai multe ori, greşesc, pentru că sunt oameni care profită de asta şi încearcă să te rănească. Eu altfel nu ştiu să fiu. Am o doză de naivitate cu care sunt împăcată. Cine mă apreciază aşa cum sunt, bine  Cine nu, nu", a mai spus ea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel