Se iau măsuri urgente față de eliminarea poluanților organici persistenți.
La ședința din data de 28 martie 2024, Guvernul a adoptat o hotărâre în care a stabilit măsurile ce trebuie să fie luate în vederea aplicării Regulamentului (UE) 2019/1021 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind poluanții organici persistenți (reformat). Prezentul Regulament are următorul obiectiv:„protejarea sănătății umane și a mediului împotriva poluanților organici persistenți prin interzicerea, scoaterea din uz cât mai curând posibil sau limitarea producerii, introducerii pe piață și utilizării substanțelor care intră sub incidența Convenției de la Stockholm privind poluanții organici persistenți, denumită în continuare „convenția”, sau a Protocolului privind poluanții organici persistenți la Convenția din 1979 privind poluarea transfrontalieră a aerului pe rază extinsă, denumit în continuare „protocolul”, prin reducerea la minimum, în vederea eliminării cât mai curând, dacă este posibil, a emisiilor de astfel de substanțe, precum și prin stabilirea dispozițiilor privind deșeurile care sunt formate din, conțin sau sunt contaminate cu oricare din substanțele respective”. (Regulament (UE) 2019/1021 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind poluanții organici persistenți (reformat))
Hotărârea Guvernului stabilește cadrul instituțional necesar aplicării Regulamentului (UE) 2019/1021 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind poluanții organici persistenți (reformat).
Prin aceasta s-a dorit actualizarea legislației naționale deoarece în cadrul noului Regulament au apărut definiții noi și au fost de asemenea reformulate definiții din vechiul Regulament. Mai mult decât atât, prin Regulamentul UE) 2019/1021 al Parlamentului European și al Consiliului s-au introdus noi atribuții autorităților competente.
Conform Hotărârii (Hotărârea Guvernului), autoritățile competente sunt: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Garda Națională de Mediu, Autoritatea Vamală Română, Administrația Națională "Apele Române", Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului, Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Educației și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
De asemenea, în Hotărâre se prevăd sancțiuni cu amendă de la 5.000 lei la 9.000 lei, pentru persoane fizice și de la 10.000 lei la 40.000 lei pentru persoane juridice, dacă au săvârșit fapte precum:
a) nerespectarea de către deținătorii de stocuri de deșeuri contaminate cu substanțe care fac obiectul Regulamentului, a obligației prevăzute la art. 5 alin. (2) din Regulament de a furniza Agenției Naționale pentru Protecția Mediului informații privind natura și dimensiunea stocurilor de peste 50 kg care sunt formate din sau care conțin oricare dintre substanțele prevăzute în anexa I sau II la Regulament și a căror utilizare este permisă;
b) nerespectarea de către producători și deținători a obligației de a evita contaminarea deșeurilor cu substanțele enumerate în anexa IV la Regulament, conform art. 7 alin. (1) din Regulament;
c) nerespectarea de către operatorul economic a obligației de a elimina sau valorifica, fără întârziere nejustificată deșeurile care sunt formate din, conțin sau sunt contaminate cu oricare dintre substanțele enumerate în anexa IV la Regulament, conform art. 7 alin. (2) din Regulament;
d) nerespectarea interdicției producerii, introducerii pe piață și utilizării de către operatori a substanțelor cuprinse în anexa I la Regulament, fie ca atare, fie în compoziția preparatelor sau sub formă de compuși ai diferitelor articole, prevăzute la art. 3 alin. (1) din Regulament;
e) nerespectarea restricției privind producerea, introducerea pe piață și utilizarea de către operatori a substanțelor menționate în anexa II la Regulament, fie ca atare, fie în compoziția preparatelor sau sub formă de compuși ai diferitelor articole, prevăzute la art. 3 alin. (2) din Regulament;f) încălcarea de către deținătorii de stocuri a prevederilor art. 5 alin. (1) din Regulament;g) încălcarea de către producătorii sau deținătorii de deșeuri a prevederilor art. 7 alin. (3) din Regulament.
Constatarea contravențiilor mai sus menționate și aplicarea sancțiunii cu amenda se face de către comisarii și personalul împuternicit în cadrul Gărzii Naționale de Mediu.
”Poluanții organici persistenți sunt substanțe chimice toxice care se descompun încet. Odată eliberate, acestea rămân în mediul înconjurător pentru o perioadă lungă de timp și se acumulează în lanțul trofic și în organismele vii. De aceea, ele mai sunt numite și „chimicale perene”.
Datorită persistenței lor, aceste substanțe chimice pot fi purtate prin apă, aer sau specii migratoare peste granițe și transportate departe de locul unde au fost produse sau utilizate pentru prima dată. De asemenea, ele se pot transmite de la o generație la alta, chiar dacă nu mai sunt produse sau utilizate.
Putem găsi astfel de poluanți practic peste tot: în alimentele noastre, în aerul pe care îl respirăm, în produsele folosite zi de zi precum vopseaua, lacurile și săpunul și în deșeurile provenite de la unele produse de larg consum, cum ar fi confecții impermeabile, mobilier, materiale plastice și echipamente electronice.
De asemenea, ei sunt prezenți în pesticide, substanțe chimice industriale, cum ar fi bifenilii policlorurați (PCB) și produse secundare neintenționate ale proceselor industriale, cum ar fi dioxinele” arată europarl.europa.eu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu