NASA a declanşat accidental o furtună de bolovani, după ce a lovit un asteroid. "E la fel de fatală ca bomba de la Hiroshima!"

Foto: Freepik
Foto: Freepik

O furtună de bolovani „mortală ca Hiroshima” s-a declanșat după ce NASA a lovit un asteroid. Este un pericol pentru Pământ?

O furtună de bolovani „la fel de mortală ca Hiroshima” a fost dezlănțuită, în mod accidental, de către NASA în timpul unor teste care urmăreau să modifice traiectoriei unui asteroid.

În septembrie anul trecut, agenția a trimis o navă spațială pe asteroidul Dimorphos, acesta fiind primul experiment de apărare planetară, menit să testeze posibilităţi de protecţie a omenirii, notează The Telegraph. Cu toate că impactul cu nava trimisă a reușit să elimine asteroidul, au fost dislocați și 37 de bolovani, care în prezent traversează spaţiul cu 13.000 mph.

Devierile ţintite, riscante?

Experții sunt de părere că multe dintre acţiunile de deviere a asteroizilor ar putea avea consecințe nedorite, întrucât lasă în urmă resturi de dimensiuni mari şi roci mai mici care ar putea chiar şi să intre în coliziune cu Pământul. Şansele sunt mici, ce-i drept, dar există şi nu trebuie ignorate. Multe din aceste resturi se pot eroda şi se pot transforma în praf la frecarea cu atmosfera grea din spaţiu, iar până să ajungă pe planeta noastră n-ar mai rămâne nimic.

„Roiul de bolovani este ca un nor de schije care pleacă dintr-o grenadă. Deoarece acești bolovani mari, practic, au viteza asteroidului din care s-au desprins, ei sunt capabili să-și facă propriile daune”, spune David Jewitt, profesor de științe ale Pământului și al planetelor la UCLA.

Bolovanii, care au fost observați de Telescopul Spațial Hubble, au dimensiuni cuprinse între 1 și 6 metri în diametru și se îndepărtează de asteroid cu aproximativ un kilometru pe oră - aproximativ viteza de mers a unei broaște țestoase uriașe.

Profesorul Jewitt mai spune că, din cauza vitezei mari, un bolovan de 5 metri care ar lovi Pământul ar furniza la fel de multă energie ca bomba atomică, asemănătoare ca şi impact cu cea care a fost aruncată la Hiroshima, Japonia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Nu e o ameninţare pentru Terra

Dimorphos, care avea aproximativ dimensiunea uneia dintre Marile Piramide din Giza, a fost ales ca etalon pentru simulările computerizate de explozie în spaţiu. S-a confirmat că acesta nu reprezenta o amenințare pentru Pământ, așa că nu există niciun pericol real nici din partea bolovanilor.

Cu toate acestea, experții au avertizat că, dacă molozul de la o viitoare deviere a asteroidului ar ajunge pe planeta noastră, ar atinge aceeași viteză cu care se deplasează asteroidul - suficient de rapid pentru a provoca „daune imense”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel