Ministrul de Finanțe a transmis că SRL-urile care au datorii nu mai pot fi cesionate, dacă nu și le achită.
”Vom sancționa penal cesionarea părților sociale deținute într-o societate comercială cu răspundere limitată, în situația în care societatea are obligații bugetare neachitate, iar cesionarea se dovedește că este realizată în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale. Vom închide acest capitol, în care diverse firme erau vândute cu datorii, tocmai pentru a scăpa de datorie. Nu se mai pot cesiona acțiuni, acolo unde există datorii.
Împreună cu ONRC și Ministerul Justiției am găndit un mecanism prin care cei care cumpără o firmă sau vând o firmă, acolo unde nu sunt datorii nu e nicio problemă, dar în cazurile unde există datorii trebuie să prezinte dovezi, or că sunt plătite, or să arate măsuri asiguratorii în privința acelor datorii, tocmai pentru a nu le muta pe o firmă oarecare, după care să intre în inactivitate și, apoi, statul să nu mai poată recupera nimic”, a spus ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o conferință de presă.
Vezi și - Aproape 700.000 de companii din România NU au card bancar. Schimbarea decisă în Guvern
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News