Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a declarat dacă premierul Ilie Bolojan va demisiona un alt prim-ministru va fi numit în 24 de ore.
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a declarat marţi că, dacă premierul Ilie Bolojan doreşte să demisioneze, ţara poate avea alt prim-ministru în 24 de ore.
"Noi nu ne-am dus la starea civilă cu Bolojan de mână. Noi avem un protocol semnat cu celelalte partide din coaliţie, cu PNL-ul, cu USR-ul, UDMR-ul şi cu minorităţile. Dacă domnul Bolojan, nu ştiu, îşi duce la capăt ameninţarea sau promisiunea, că înţeleg că şi ieri (luni - n.r.) a zis că el demisionează... Noi nu i-am cerut demisia, îi cerem să ţină cont de nişte realităţi, nişte modele economice şi nişte efecte uşor de preconizat ale unor măsuri haotice pe care le ia", a declarat Mihai Tudose la Bruxelles, într-un briefing pentru jurnalişti români, transmite Agerpres.
"Dacă domnia sa consideră că vrea să plece, PNL-ul, conform protocolului, trebuie să desemneze alt prim-ministru (...). Acest lucru se rezolvă în 24 de ore. Dimineaţă şi-a dat demisia, la prânz avem un alt prim-ministru, după-amiază sunt audierile, seara se depune jurământul, a doua zi avem o altă Românie", a explicat Tudose, care este preşedintele Consiliului Naţional al PSD.
"Demisia este un act unilateral, luăm act, a plecat, nu trebuie să-i aprobăm demisia", a adăugat el.
Întrebat dacă PSD mai poate să lucreze cu actualul premier în prezent, Mihai Tudose a răspuns: "Noi încercăm, dar după ultimele experienţe în comun (...)."
Mihai Tudose a dat exemplul discuţiei despre plafonarea adaosurilor preţurilor produselor alimentare de bază, a cărei continuare este susţinută de PSD, şi a atras atenţia că partidul său a pregătit o lege în parlament care să promoveze o măsură în acest sens în caz că premierul acţionează în mod contrar.
"Dacă domnia sa avea, nu ştiu, voturile pe persoană fizică, 51% în parlament, majoritate absolută şi un mandat în alb pe vecie, era liber. Dar eşti prim-ministru reprezentând o coaliţie şi trebuie să ţii cont de toţi cei din coaliţie", a mai afirmat fostul prim-ministru al României.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News