Maşinile electrice se vor încărca mai repede decât un telefon. Când va fi gata tehnologia

Fotografie de la Kindel Media, Pexels
Fotografie de la Kindel Media, Pexels

Din ce în ce mai multe pe şosele, inclusiv în România, maşinile electrice au o problemă. Încărcarea lor este încă una de durată. Dar acest lucru ar putea deveni în curând de domeniul trecutului, pentru că producătorii de baterii vor să implementeze o tehnologie care să permită încărcarea acestora în mai puţin timp decât un telefon. 

O maşină care funcţionează pe bază de combustibil permite şoferilor să parcurgă aproximativ 750-800 km, iar umplerea rezervorului durează, în medie, 5 minute. O maşină electrică are nevoie de câteva zeci de minute pentru o încărcare completă, iar autonomia este de maximum 500 km, la modelele mai scumpe. 

Cercetători guvernamentali americani anunţă, însă, că s-a găsit o soluţie pentru încărcarea a 90% din bateria unei maşini electrice în doar 10 minute. E drept, însă, că dezvoltarea acestei tehnologii va mai dura încă cinci ani, dar ar fi o schimbare fundamentală. 

"Scopul este să ajungem la timpi de încărcare similari cu timpii petrecuţi la pompa din benzinărie", transmite Erik Dufek, conducătorul echipei de cercetători ai Departamentului de Energie al SUA. 

Actualmentele, producătorii auto oferă mai multe tipuri de încărcătoare pentru maşini, care la rândul lor oferă niveluri diferite de timpi de încărcare. Spre exemplu, încărcătoarele de nivelul 1 pot duce bateria la 100% în 40 până la 50 ore, potrivit Washington Post. Încărcătoarele directe, însă, pot asigura o încărcare de până la 80% într-un timp de 20 de minute până la o oră. 

Superîncărcătoarele de la Tesla, spre exemplu, pot asigura suficientă baterie pentru 350 km în 15 minute. Dar echipamentele acestea nu pot fi folosite de alte maşini electrice din SUA în afară de Tesla. 

Mașinile electrice cauzează accidente mai costisitoare și mai periculoase pentru participanții la trafic, potrivit unui nou studiu

Asigurătorul francez AXA a analizat urmările accidentelor cu vehicule electrice în urma testelor de impact din 2022, descoperind că accidentele care implică noile vehicule sunt mai scumpe și mai periculoase pentru ocupanții altor vehicule, dar și că vehiculele electrice au unele slăbiciuni.

„Noi, asigurătorii, și clienții noștri trebuie, de asemenea, să gestionăm noi riscuri: deși mașinile electrice nu provoacă mai multe accidente în această țară, ele pot duce adesea la daune individuale mai scumpe”, a declarat Nils Reich, director de asigurări de proprietate la AXA, în Germania.

Motivul principal pentru care accidentele sunt mai scumpe se referă la tehnologia costisitoare care stă la baza mașinilor electrice, în timp ce factorul de siguranță pentru participanții la trafic este scăzut, deoarece cuplul ridicat al motoarelor electrice duce la circumstanțe în care șoferii de vehicule electrice apasă brusc accelerația, apoi o ridică. Prin urmare, din moment ce șoferii nu sunt obișnuiți să conducă mașini electrice, acest lucru duce uneori la pierderea controlului, implicit la un accident.

„Majoritatea mașinilor electrice, în special cele puternice, au un cuplu foarte mare, care este imediat vizibil când apăsați pedala de accelerație”, a declarat Michael Pfaffli, șeful de cercetare a accidentelor la AXA Elveția. „Acest lucru poate duce la o accelerație sacadată și nedorită, pe care șoferul nu o mai poate controla.”

TE-AR PUTEA INTERESA ŞI S-a schimbat legislația: ce riști dacă ai instalat în mașină o cameră de bord

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel