Șeful Corpului de Control al Inspecţiei Muncii, Marian Mizdran, a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, pentru obţinerea ilegală de credite bancare. În acelaşi dosar a mai fost condamnat la 4 ani şi jumătate de închisoare şi Florian Cişmaşu, fostul şef al Inspectoratului de Jandarmi Ilfov. Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă.
Prin rechizitoriul procurorilor s-a constatat că Marian Mizdran și Florian Cișmaru au obţinut ilegal de la BCR credite bancare prin interpuşi, iar sumele respective nu au mai fost recuperate de bancă.
Marian Mizdran a mai fost obligat de instanță să restituie 9.749,33 de lei "reprezentând debit restant, la care se adaugă indicele de inflaţie de la momentul rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la achitarea integrală a debitului".
Instanţa a decis în cazul lui Mizdran şi confiscarea specială a 70.000 de lei, sumă ce reprezintă "creditele contractate pentru el de inculpaţii Ernest Socol şi Cătălin Cotîrlan". Pentru a se asigura că aceşti bani vor fi recuperaţi, judecătorul a decis şi punerea sub sechestru a casei lui Mizdran, o vilă de 312 metri pătraţi, situată în comuna Vidra, judeţul Ilfov.
Colonelul Florian Cişmaşu a fost implicat, în anii trecuţi, în mai multe scandaluri, celebru fiind cel al angajărilor ilegale din cadrul Jandarmeriei Române, acesta pensionându-se în urmă cu doi ani.
Procurorii susţin că Cişmaşu le-a cerut unor subordonaţi să elibereze unor angajaţi ai Jandarmeriei adeverinţe de venit false, pe baza cărora respectivii au primit credite de la BCR. Banii au fost ulterior împărţiţi, sumele cele mai mari ajungând la Cişmaşu. În decizia de condamnare, judecătorul a dispus confiscarea specială a 186.000 de lei de la Florian Cişmaşu "constând în creditele contractate pentru el de inculpaţii Aurel Marian Chiţu – 36.500 de lei, Iosif Maestru – 24.700 de lei, Ionuţ Valentin Lupu – 20.000 de lei şi Anton Mihăilescu – 35.000 de lei".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu