Mircea Diaconu, într-un interviu acordat DC News, a discutat, printre numerose subiecte importante, şi despre sunete şi softuri.
Întrebat de ce în filmele româneşti nu se aude bine şi trebuie să dai sonorul mai tare, Mircea Diaconu a răspuns: „Se aude uşor castrat. Pe vremea aceea, noi, România, pentru că eram o ţară independentă, aveam o frecvenţă care nu era europeană. Frecvenţa reţelelor europene era alta, nu era standard. După '90, când ne-am racordat şi noi, şi restul, actorii din filmele româneşti au început să vorbească (n.r. a explicat făcându-şi vocea mai subţire, după cum se poate auzi în filmarea de mai jos), din păcate. O dată la mână. În cea mai mare parte din timp, nu se făcea priză directă. E o secvenţă şi după vedea cenzura, mai voia, când se duce spre fereastră, să mai spună aia, aia, aia, aia. Aţi înţeles? Şi se făceau intervenţii de tipul acesta", a explicat Diaconu.
„Prin anii 80, s-a început să se facă priză directă. Şi, atunci, da, se auzea altfel. Puteam face sunetul în studio. Ori când refaci ceva, nu iese chiar ca viaţa, e un pic diferit", a continuat acesta cu explicaţiile.
Discuţia s-a îndreptat spre softuri prin care se pot adăuga cuvinte.
„Cine se plânge vrea să acopere, probabil, o înregistrare a unei doamne, pe care toată lumea a auzit-o, şi e clar că vin din guriţa dânsei toate. Se poate face un singur lucru: diferenţieri. Să despartă cuvinte, să nu apară pauze. Să ia o bucată şi să o pună în altă parte, o bucată reală, nu să modifice timbrul", a precizat, în cadrul interviului, Mircea Diaconu.
[citeste si]
Răspunsul complet poate fi ascultat în filmarea de mai jos:
