Ileana Cosânzeana și Greuceanu la „Românii au Talent”: Dansul lor i-a ținut cu sufletul la gură pe jurați!

Foto: Captura Youtube
Foto: Captura Youtube

În cea mai recentă ediție a emisiunii „Românii au talent”, publicul și jurații au fost martorii unui moment artistic cu adevărat special: doi tineri dansatori, Daria Lucan și Denis Mihălescu, au adus pe scenă un dans contemporan cu elemente de acrobație.  

Cei doi s-au cunoscut la cursurile aceleiași școli de dans, dar momentul de pe scena talentelor a fost prima lor reprezentație oficială împreună. Emoțiile au fost mari, însă dorința de a ieși din zona de confort și de a demonstra ce pot în fața unui public numeros i-a motivat să urce pe scenă. Au recunoscut că această participare reprezintă pentru ei „apogeul carierei de până acum”.


Jurații, fascinați de povestea lor și de energia cuplului scenic

Chiar de la intrarea în scenă, Daria și Denis au atras privirile tuturor cu prezența lor scenică – el impunător, ea grațioasă, amândoi cu o aură de poveste, o Ileana Cosânzeana și un Greuceanu ai zilelor noastre. Jurații i-au întrebat curioși dacă formează un cuplu, însă cei doi au păstrat misterul. Cu toate astea, au oferit un răspun plin de umor: „Nuntă facem cu banii, dacă vom câștiga.” Răspunsul a stârnit hohote de râs și aplauze din partea publicului, iar jurații le-au promis că, în cazul în care visul devine realitate, vor veni la nuntă.

Momentul artistic a fost unul intens, cu multe ridicări și acrobații care au testat încrederea dintre cei doi și care au ținut sala cu sufletul la gură. Cu toate acestea, coregrafia nu a fost pe gustul tuturor membrilor juriului.


Nu au mers mai departe, dar au câștigat inimile publicului

În ciuda efortului vizibil și a momentului plin de emoție, Daria și Denis au primit doar doi de „Da” din partea juraților, insuficient pentru a merge mai departe în competiție. Totuși, dansul lor a rămas în mintea celor prezenți și a transmis un mesaj puternic despre încredere, curaj și pasiune pentru artă.

Actorul și juratul Mihai Bobonete a fost vizibil emoționat după numărul celor doi tineri. „Am avut inima strânsă. M-am gândit… și frumoasă, și nemăritată, dacă mi ți-o scapă. Admir curajul vostru de a veni la ‘Românii au talent’ și de a dansa în fața noastră, comportându-vă ca niște profesioniști, cu toate că nu sunteți,” a spus el, oferind un „Da” din toată inima.

Actorul Dragoș Bucur a apreciat construcția momentului și le-a încurajat pe tineri să continue. „Mie mi se pare că felul în care ați gândit dansul este unul foarte interesant. Este un dans care se duce spre un număr de acrobație. Eu nu m-aș lăsa în locul vostru. Eu aș încerca să perfecționez numărul ăsta!”

Juratul cel mai critic a fost Andra, care a recunoscut că a avut așteptări mari de la moment: „Când v-am văzut că intrați așa frumoși, am crezut că urmează un moment de dragoste în care tu nu o smucești în halul acesta. Eu aveam speranțe mari, voiam să vă ofer Golden Buzz. Dar nu a fost așa frumos… stilul acesta smuls de coregrafie nu prea e ok. Îmi pare rău, Daria, pentru că mai mult am stat cu grijă să nu pățești ceva, decât am putut să admir dansul.”

Plecând de pe scenă, tinerii dansatori au fost aplaudați îndelung, semn că, deși nu au câștigat un loc în etapa următoare, au câștigat ceva poate chiar mai important: admirația publicului.

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel