"Eram și noi, în sfârșit, fericiți". Elena de la Survivor, mărturisiri dureroase: Nu am o relație foarte strânsă cu familia mea

Sursa foto: Facebook Survivor România
Sursa foto: Facebook Survivor România

Elena Matei, fostă concurentă în competiția Survivor, a vorbit despre familia ei și a făcut mărturisiri dureroase.

"Eu nu am o relație foarte strânsă cu familia mea, confidentul meu este iubitul meu și uneori mama. Ea a lipsit o perioadă destul de lungă de lângă mine, nu o condamn pentru asta. Tot ce a făcut – sacrificiile – a fost pentru mine. Familia mea mă susține și mă ajută așa cum poate, nu provin dintr-o familie cu un statut financiar așa de bun, dar nici săraci nu pot să spun că suntem. Suntem oameni simpli, de la țară. Cei mai mulți locuiesc în Spania sau Germania, pentru că salariile sunt mult mai mari. În prezent, mama locuiește în Spania. Ei sunt mândri de tot ce am realizat până acum, sunt mândria familiei. Încearcă să mă înțeleagă și mă susțină, așa cum știu ei", a spus Elena pentru viva.ro.

Cea mai frumoasă amintire: "Eram și noi, în sfârșit, fericiți"

"Era o zi de decembrie, înainte de Crăciun. Am mers împreună cu tatăl meu și mama mea în orășel. Este cea mai frumoasă amintire pe care o am cu familia mea, pentru că eram toți trei, ne-am făcut poze, ne-am dat în mașinuțe, ne-am plimbat la luminițe, eram și noi în sfârșit fericiți și apropiați, după multă vreme. Atunci am simțit și văzut niște lucruri care mi-au lipsit, am văzut fericire și iubire, le-am simțit", a mai spus Elena.

"Nu mi-aș dori să dau timpul înapoi și să schimb ceva. Consider că toate s-au întâmplat cu un scop și că așa a fost scris. Dacă aș schimba unele lucruri, probabil că nu aș mai fi aici în acest moment, nu aș mai primi lecțiile, poate nici nu aș fi așa", a mai spus ea.

Elena Matei, eliminată de la Survivor

Săptămâna trecută, Elena Matei a fost eliminată de la Survivor, Războinica primind cele mai puține voturi din partea telespectatorilor. Elena și Oana Ciocan au fost propuse, atunci, pentru eliminare de Blaze și de Ștefania, cei doi câștigători ai imunității.

"Nu-mi vine să cred! Am primit multe palme de la viață, eu mă consider o supraviețuitoare. Eu mă vedeam pe următorul traseu! Jur că nu-mi vine să cred”, au fost primele declarații făcute de Elena Matei, cu ochii în lacrimi, după eliminare.

La sfârșitul săptămânii trecute, și Otilia Bilionera a fost eliminată din echipa Faimoșilor din cauza problemelor medicale pe care le are. Aceasta avea, de mai bine de două săptămâni, probleme grave de sănătate. În ultimele ediții, Faimoasa a stat pe bancă și a fost tratată zilnic de medici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel