Un număr de 20 de trenuri ale CFR Călători au fost anulate, miercuri, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile ce îngreunează circulaţia feroviară în zonele aflate sub cod de ninsori.
Update: CIRCULAȚIA FEROVIARĂ A FOST RELUATĂ PE MAGISTRALA 300 – ZONA CRIVINA – BRAZI – PLOIEȘTI
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. informează că, începând cu ora 09:54, SRCF București a reluat circulația pe firul I între Brazi și Crivina.
Echipele CFR S.A. continuă intervențiile pe firul II pentru degajarea arborilor căzuți, înlocuirea elementelor avariate și verificarea instalațiilor, pentru menținerea siguranței circulației feroviare.
Potrivit unui comunicat al companiei, circulaţia următoarelor trenuri a fost suspendată pentru intervenţii şi degajarea căii ferate:
Citește și: COD PORTOCALIU de ninsoare în București și Ilfov. Zăpadă de jumătate de metru. Trafic blocat
„Menţionăm că pe distanţa Ploieşti - Bucureşti circulaţia feroviară este închisă din jurul orei 05:00 am, din cauza unor copaci căzuţi pe linia de contact. CFR Călători a pus la dispoziţia managerului infrastructurii locomotive diesel, pentru sprijinirea intervenţiilor operative. Fiind o situaţie în evoluţie, pot interveni şi alte modificări de circulaţie (ore de plecare/sosire, suspendări). Călătorii sunt rugaţi să consulte informaţiile actualizate privind circulaţia trenurilor înainte de efectuarea călătoriei şi să urmărească anunţurile din staţii", transmit reprezentanţii CFR Călători.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci