€ 5.0965
|
$ 4.3037
|
Curs valutar: € 5.0965
|
$ 4.3037
 

5 nume. Nicușor Dan și-a făcut liste cu șefii pentru serviciile secrete. Cum va alege directorii SRI și SIE

nicusor dan bruxelles ue Președintele Nicușor Dan, prezent la reuniunea extraordinară a Consiliului European, 22 ianuarie 2026. Sursa foto: Agerpres

Nicușor Dan, președintele României, a anunțat că în perioada următoare va avea loc numirea noilor șefi ai serviciilor secrete din România.

În cadrul interviului pe care l-a acordat Radio România Actualități, marți, președintele Nicușor Dan a anunțat că are liste cu nume de posibili șefi ai serviciilor secrete din România, pe fiecare dintre liste fiind trecute cinci persoane.

„Sunt niște funcții cu responsabilitate, deci trebuie să fie niște oameni maturi, care să fi lucrat de-a lungul vieții cu mulți oameni, să fie în stare să conducă structuri cu personal numeros, să aibă și direcție, și flexibilitatea necesare în anumite situații. Sunt niște poziții de responsabilitate“, a spus Nicușor Dan.

CITEȘTE ȘI               -               Nicușor Dan, anunțurile zilei privind participarea la Consiliul pentru Pace și agenda României

„Tot ce a apărut în spațiul public sunt speculații“, a spus președintele.

Acesta a adăugat că are „atât o listă lungă, cât și una scurtă pentru fiecare din pozițiile astea (n.r. serviciile secrete)“.

Întrebat câte nume sunt pe fiecare listă, Nicușor Dan a spus că „cinci“, iar acestea sunt „ierarhizate“, deci viitori șefi nu vor fi aleși aleatoriu.

„În momentul în care propunerea mea o să fie trimisă către Parlament, bineînțeles că ea o să fie votată. Să fiți siguri. Sunt oameni interesanți pe toate listele. Înainte e evident că mă voi consulta cu partidele“, a mai zis Nicușor Dan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close