€ 5.0965
|
$ 4.3037
|
Curs valutar: € 5.0965
|
$ 4.3037
 

EXCLUSIV Riscul unui război Rusia-Europa, la cote maxime. Avertismentul ambasadorilor Musneci și Zuckerman. De ce nu ne putem baza pe Articolul 5 al NATO

imagine cu razboi, cladiri distruse Ambasadorii Roberto Musneci și Adrian Zuckerman spun că Europa trebuie să fie pregătită. Foto: Pixabay

Ambasadorii Roberto Musneci și Adrian Zuckerman au analizat la DC NEWS care sunt șansele ca Rusia să atace Europa.

Excelența Sa Roberto Musneci, ambasadorul Ordinului Suveran de Malta, și Excelența Sa, Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA la București, au fost întrebați, la DC News, de către analistul politic Bogdan Chirieac, care sunt riscurile unui război în Europa, în contextul în care tot mai multe voci importante susțin că Rusia ar fi în stare să atace o țară europeană.

VEZI ȘI: Pace cu orice preț sau risc major pentru România? Roberto Musneci, ambasador, răspuns la dilema momentului

"Există declarații publice ale șefilor de stat major din Franța, Germania, Maria Britanie, care ne spun... mai ales Marea Britanie reafirmă lucrul acesta - că va fi război între Rusia și Uniunea Europeană și multă lume spune că trebuie să pregătim populația Europei pentru război. Credeți că se va ajunge în Europa, pe bătrânul nostru continent, sfârtecat de-a lungul secolelor de atâtea războaie, la război pur și simplu? Adică Rusia va ataca cu tancul și avionul sau va rămâne în zona de cybersecurity, cyberdamage, atacuri cibernetice și alte lucruri de genul acesta?", i-a întrebat Bogdan Chirieac pe cei doi ambasadori.

Excelența Sa Roberto Musneci, despre un posibil război Rusia-Europa: Ca să nu se întâmple trebuie să fii pregătit

Excelența Sa Roberto Musneci, ambasadorul Ordinului Suveran de Malta, a reamintit ce spunea Papa Francisc, cel de-al 266-lea episcop al Romei și fost papă al Bisericii Catolice, apoi a subliniat faptul că istoria ne-a arătat de-a lungul timpului că, pentru a evita un război, trebuie în primul rând să fii pregătit pentru un astfel de scenariu.

VEZI ȘI: Falie între SUA și Europa: Adrian Zuckerman și Roberto Musneci arată care sunt adevăratele pericole pentru România / video

"Papa Francisc spunea că deja suntem într-un război mondial pe bucăți. Nu doar pe bucăți, dar și pe paliere diferite. De fapt, provocările principale în momentul de față sunt asimetrice, se taie cabluri subacvatice în nordul Europei - iar asta are un impact asupra sistemului economic, are un impact asupra simțului de siguranță al oamenilor. Eu sper și mă rog ca și catolic, ca și creștin, ca asta să nu se întâmple, dar ca să nu se întâmple, trebuie să fii pregătit. În momentul de față nu e doar o chestiune legată de organizațiile militare.

Dacă cineva consideră Coalition of the Willing (coaliția de binevoitori) ca un fel de peace corp (corp al păcii) asta ar însemna un fel de structură care se pune la mijlocul a două părți care sunt în război. Nu, asta ar fi a doua linie de apărare a Ucrainei și a Europei, adică nu vorbim de peace corp. Cine consideră această structură ca un fel de "peace corp", greșește. Trebuie să ne pregătim la acțiuni militare proactive, vom apăra Ucraina și vom apăra Europa. Repet încă o dată, mă rog să nu se întâmple, dar, din păcate, istoria a demonstrat că, pentru a nu se întâmpla, tu trebuie să fii pregătit", a declarat Excelența Sa Roberto Musneci, ambasadorul Ordinului Suveran de Malta.

Adrian Zuckerman: Dacă nu există o forță militară care e văzută capabilă, Europa va fi atacată

Și Excelența Sa, Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA la București, a subliniat necesitatea unei pregătiri prealabile a Europei, avertizând aspura faptului că Rusia atacă acolo unde vede vulnerabilități și slăbiciuni.

"Are completă dreptate. Dacă nu există o forță militară care e văzută capabilă, Europa va fi atacată și eu spun asta de mult timp, de când am văzut reacția europeană la invazia Ucrainei. Ce se va întâmpla când va invada Rusia un stat baltic? Va sta toată lumea și va zice: "Vai, Articolul 5", dar Articolul 5 nu e un fulger care iese din cer și îi strivește pe ăștia. Articolul 5 e alt grup de birocrați care stau și zic: "Ce să facem acolo? Te duci tu acolo, te duci tu? Dai tu zece tancuri sau dai tu"?

Adrian Zuckerman arată marea greșeală făcută de Olanda

Spre exemplu Olanda, Rutte e acum secretar general al NATO, Olanda are zero tancuri pentru că Rutte, când era prim-ministru în Olanda, le-a vândut și a cheltuit banii pe lucruri sociale și de aia Trump e supărat pe ăștia. Și acum Rutte în spune lui Trump "daddy", nu își dă seama că Trump vede prin toate chestiile astea. Nu înțeleg la ce se gândește acest om, dar astea sunt problemele europene. Până când nu iei lucrurile astea în serios, e o mare șansă ca Europa să fie atacată de ruși pentru că ăștia văd vulnerabilitățile și slăbiciunile și acolo atacă", a explicat Excelența Sa, Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA la București.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close