EXCLUSIV  Drogul Zombie. Gigel Lazăr: Fenomenul este scăpat de sub control

Drogul zombie
Drogul zombie

Conform datelor statistice, la nivel național avem peste 800.000 de consumatori de droguri. De câteva luni însă, pe piață au apărut drogurile sintetice care transformă consumatorul într-un zombie. Statul asistă impasibil la distrugerea viitorului. La nivel național se face prevenire cu doar 30.000 de euro care au fost alocați pe patru ani. Consumatorii închiriază apartamente la periferia Capitalei unde se adună, ascultă muzică house și consumă substanțe ilegale.

Gigel Lazăr, directorul CIADO România (Centrul Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului) a declarat că fenomenul Zombie ia amploare. „Acesta se extinde la nivel național. Deja mulți dintre ei au început să fie pe policonsum. Nu numai această marijuana sintetică, ci sunt pe policonsum cu alcool, din ce am observat noi. Se pare că deliciul, ca să spun așa, este pe zona de vârstă 17-22 de ani. Această marijuana sintetică este de gen canabinoid, paralizează, la un moment dat, anumite funcții ale organismului iar în acel moment, depinde de la individ la individ, se comportă ca un zombie, într-o mișcare în reluare. Acesta este fenomenul pe care îl provoacă aceste substanțe psihoactive. Aici discutăm de o marijuana puternic sintetică. Din punctul nostru de vedere este foarte clar că aceste substanțe sintetice sunt importate. Nu sunt produse în România. Sunt importate și luate, în general, de pe Internet. Este o manie, în perioda asta și în America de Sud și în țările vestice, și la noi a început de un an, un an și jumătate. Văd că apar din ce în ce mai multe cazuri. Primul a fost în zona Moldovei. Acum s-au extins: în Mureș, la Constanța, la Timișoara, la Arad deja s-a extins consumul de marijuana sintetică. Marfa este comandată fie de pe Internet, fie accesul se face prin vest".

Strategie fără fonduri

„În ultimii nouă ani, Strategia Națională Antidrog este adoptată la nivel de Strategie Locală Antidrog, creșterea prevalențelor în acest timp, s-a triplat la zona de tineri, iar la cei de 16 ani s-a dublat. Problema este că nici un primar și nici un președinte de Consiliu Județean, nici un partid politic – care constituie până la urmă acele consilii locale sau județene -, nu a considerat, ca o problemă a comunității și nu au considerat că sunt obligați, deși legea îi obligă, să aloce resursele necesare pentru campaniile de prevenire fie că vorbim de cele de risc fie că vorbim de alternativele la consum. Adică primarii și președinții de consilii județene sunt ostili propriilor strategii antidrog. Adică ei le adoptă, doar pentru faptul că legislația spune că sunt obligați. Și rețineți! Legea îi obligă să aloce resusele financiare pentru fiecare proiect în parte. În proporție de 90% nu au fost alocați acești bani, cu excepția Bucureștiului. Îmi pun întrebarea... Oare toate creșterile astea de prevalență, toate nenorocirile care se întâmplă cu copiii ăștia, pe care îi vedem pe străzi și așa mai departe, Consiliile Locale și Consiliile Județene realizează că, de fapt, prin indiferența lor și prin ostilitatea lor față de programele antidrog au dus la creșterea consumului în localitățile lor? Eu sunt convins că nu!", a mai spus Gigel Lazăr.


Petreceri pentru consum de stupefiante

„Cei care ajung să consume aceste substanțe sunt din toate mediile. Deci nu mai discutăm de medii sărace și medii bogate din punct de vedere al consumului de droguri. Ele sunt ieftine: între 25 și 45 de lei o țigare (joint-ul). În liceele elitiste din București, avem elevi din toate categoriile sociale. Aici discutăm de sentimentul de grup. Dacă nu consumi cu noi, te dăm afară din grup. Gașca nu mai este din medii bogate sau din medii sărace, copii de medici, de judecători sau de procurori și copii de muncitori. Ei sunt acum găști întregi din toate mediile sociale. Putem spune că drogul i-a unit. O studentă a venit și a explicat ce se întâmplă mai nou în București. Se închiriază tot felul de vile și de apartamente de gen penthouse și așa mai departe la periferia Capitalei unde se fac petreceri de muzică house, alcool și consum de droguri. Este o nouă modă. De aceea, este acum mai puțin vizibilă, față de cum era acum un an de zile când găseam peste tot în București. Mai nou este metoda asta de a închiria pe perioada weekend-ului astfel de imobile. Încă o dată o spun: fenomenul este scăpat de sub control. DIICOT-ul a avut, în 2017, 60% din dosare pe Legea Drogurilor. Adică avem niște coordonate care ne duc cu gândul clar că la ora asta nici Guvernul actual, nici pe fostele Guverne, nu i-a interesat subiectul", a mai spus preșefintele CIADO.


Profesorii sunt complet dezinteresați

„Programul de Interes Național, inițiat de premierul Victor Ponta și Gabriel Oprea la Interne. Au alocat 2,7 de milioane de euro. Dar cum este textul... în limita fondurilor aprobate. Eu pot să vă spun că din 2,7 milioane de euro din 2015 până acum, rețineți 2015, s-au alocat 30.000 de euro. La nivel național! Adică noi facem prevenire pe Programul de Interes Național cu 30.000 de euro în patru ani! Noi nu avem centre de asistență, oameni buni, în România. După datele INS-ului ne apropiem de 800.000 de consumatori. Noi trebuie să îi învățăm ce înseamnă policonsumul, trebuie să îi învățăm că poate duce la deces... adică avem multe lucruri să îl învățăm dacă tot este consumator.

Altfel, pe seama grupului de influență, vor atrage mai mulți consumatori. De ce? Pentru că își ia doza gratis dacă aduce alți consumatori. Vârsta consumatorului a scăzut la zece ani. Mai este un aspect grav. Profesorii responsabili cu activitățile educative sunt depășiți. Să vă dau un exemplu: am avut întâlnire, în șase zile, cu toți profesorii din București. S-a cerut de către Inspectorat să fie delegată o persoană din partea unui liceu sau a școlii generale respective. Gândiți-vă că din 500 de unități de învățământ au venit 110 și din aceștia mai sunt 30. Adică ăsta este interesul profesorilor. Pentru că ei spun... eu nu sunt plătit pentru asta", a conchis Gigel Lazăr, directorul Centrului Internațional Antidrog și pentru Drepturile Omului.

Vezi şi: Norica Nicolai, excludere ALDE internațional: Ne despart multe lucruri

OUG 114, amânare aplicare. Patronatele, solicitare către Parlament

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel