Dan Negru dă numele românului cu pensie de 78.000 de lei: Arșinel are 8.000 și Google e ticsit de ”Arșinel, pensionar de lux”

foto Facebook Dan Negru
foto Facebook Dan Negru

Realizatorul TV Dan Negru a vorbit despre cum au contribuit trei generații la pensia ”de lux” a îndrăgitului actor Alexandru Arșinel. 

”Un fost procuror comunist are 78 mii de lei pensie. Gh. Bălășoiu îl cheamă. Arșinel are 8 mii și Google e ticsit azi de știri despre "Arșinel, pensionar de lux". Familia mea a contribuit la pensia lui Arșinel: tata și mama se amuzau la scheciurile cu Stela. Eram mic atunci. M-au amuzat și pe mine când am crescut. Copiii mei îi știu vocea lui Baloo din "Cartea Junglei". Trei generații care au contribuit de bună voie la ăia 8 mii a lui Arșinel. N-o fi deajuns? Pentru ăia 78 mii ai securistului, n-am vrut să cotizez.” a scris Dan Negru, pe Facebook. 

Ministrul Muncii: Nu pot să dorm bine noaptea

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, declara, la începutul lunii ianuarie, ”Un element la care țin și care va defini mandatul de ministru al Muncii este acela al echității în sistemul de pensii, pentru că eu nu pot să tolerez și nici nu pot să dorm bine noaptea, în condițiile în care, în momentul de față, în România, există pensionari care câștigă 78.634 de lei pe lună, în condițiile în care contributivitatea ar acoperi o pensie de 5.205 lei, iar 73.429 reprezintă criterii favorizante din legile făcute de PSD în Parlament. E o persoană din domeniul juridic, evident, și, din nefericire, aceasta va fi o problemă a oricărei inițiative pe care noi o vom face în domeniul pensiilor, pentru a aduce echitate în acest sistem, pentru că ajungem la CCR, mai devreme sau mai târziu, și acolo am văzut, de fiecare dată, apărarea propriilor beneficii în detrimentul interesului public” a spus Raluca Turcan. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel