Criză politică fără precedent. Portugalia, din nou la urne: Al treilea Parlament ales în doar trei ani

Fotografie creată de Element5 Digital, de la Pexels
Fotografie creată de Element5 Digital, de la Pexels

Portughezii sunt chemați din nou la urne, pentru a treia oară în doar trei ani, într-un nou scrutin legislativ ce reflectă instabilitatea cronică a scenei politice. În ciuda oboselii evidente a electoratului, miza este majoră.

Duminică, 18 mai, cetățenii portughezi sunt chemați din nou la urne, pentru a alege un nou Parlament — al treilea scrutin de acest tip în decurs de doar trei ani. Peste 10,8 milioane de alegători, atât din țară, cât și din diaspora, decid dacă vor oferi sau nu continuitate actualei majorități de centru-dreapta, condusă de Luis Montenegro, aflat la conducere de aproape un an în urma demisiei fostului premier socialist.

Această consultare electorală este a doua în puțin peste 12 luni și a patra în ultimii cinci ani, un ritm alert chiar și pentru o țară deja cunoscută pentru nivelul scăzut al prezenței la vot. Agenția EFE, citată de Agerpres, atrage atenția că alegerile au loc pe fondul unei uzuri generale resimțite de electorat, obosit de frecvența ridicată a proceselor electorale.

"Portughezii se simt obosiți de atâtea alegeri"

În ultimele zile ale campaniei, candidații au apelat la instinctul civic al cetățenilor, îndemnându-i să voteze în numele stabilității. Chiar și actualul premier interimar, Luis Montenegro, a recunoscut vineri că „portughezii se simt obosiți de atâtea alegeri”.

Totuși, semnale încurajatoare au apărut săptămâna trecută, când votul anticipat a înregistrat o rată de participare ridicată: aproape 95% dintre cei peste 330.000 de alegători înscriși și-au exprimat opțiunea.

Un sondaj difuzat joi de presa națională — Publico, RTP și Antena 1 — și realizat de Universitatea Catolică, indică o posibilă victorie pentru coaliția condusă de Montenegro (Alianța Democratică – AD), creditată cu 34% din intențiile de vot. Pe locul al doilea se află Partidul Socialist al lui Pedro Nuno Santos, cu 26%, iar formațiunea Chega, de extremă dreapta, condusă de André Ventura, ar obține 19%.

"Aceste alegeri vor avea, în principiu, o participare mai mică decât cele de anul trecut"

Datele sondajului nu includ eventualul impact electoral al problemelor recente de sănătate cu care se confruntă Ventura. În ceea ce privește participarea generală, cercetarea arată că 81% dintre respondenți declară că au votat sau intenționează să o facă, în timp ce 12% sunt încă nehotărâți.

Politologul Ana Rezende-Matias, coautoare a volumului „Electoratul portughez în secolul al XXI-lea” apărut în 2024, a conturat pentru EFE profilul tipic al cetățeanului care tinde să absenteze: o persoană sub 35 de ani, cu interes scăzut față de viața politică și deziluzionată de oferta partidelor.

Referindu-se la prezența estimată pentru aceste alegeri, Ana Rezende-Matias a oferit o prognoză rezervată: „Aceste alegeri vor avea, în principiu, o participare mai mică decât cele de anul trecut din mai multe motive, nu doar legate de proximitatea alegerilor precedente”.

Ea a amintit că, în 2024, alegătorii portughezi s-au confruntat deja cu o rundă de alegeri legislative în martie, urmate de europarlamentarele din iunie, și că urmează alegeri locale și prezidențiale în următorul an — un context care, în opinia sa, contribuie la o „oboseală electorală” ce ar putea afecta semnificativ mobilizarea la vot, conform Agerpres.

CITEȘTE ȘI: Care ar fi, de fapt, cauza blackout-ului din Spania și Portugalia. Autoritățile vin cu lămuriri

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel