Consumul de droguri ia proporţii îngrijorătoare în România. Tinerii se dau pe stupefiante "de fiţă": ecstasy şi ciuperci halucinogene

Foto: Pexels
Foto: Pexels

Piaţa de droguri din România se diversifică. Tinerii acceptă noi provocări. "Drogul violului" se află printre ele.

Un raport european privind drogurile în UE, ce a fost dat publicităţii de Agenţia Naţională Antidrog arată că, la noi în ţară, consumul de stupefiante aproape s-a dublat. Experţii în adicţii atrag atenţia că şi aşa, numărul este subraportat şi că aproape nu mai există formă de socializare la tineri fără consum de droguri. Asta în timp ce marijuana nu mai este la modă şi se trece la stupefiante mai tari, scrie Adevărul.

Peste 20% dintre tinerii români au consumat cel puţin o dată în viaţă canabis, arată cel mai recent sondaj realizat de Agenţia Naţională Antidrog (ANA). Consumatori există pentru cocaină, ciuperci halucinogene şi chiar „drogul-violului” Acelaşi raport mai arată că faţă de 2019, consumul de droguri aproape s-a dublat, iar experţii avansează cifre şi mai îngrijorătoare în această privinţă, atrăgând atenţia că este subraportat numărul consumatorilor. Studiu ANA şi-a propus să exploreze această problematică în rândul populaţiei tinere din România, cu vârsta cuprinsă între 15-34 de ani, care frecventează „mediile recreaţionale”, adică care merg la festivaluri, concerte, cluburi etc. Colectarea datelor a avut loc în perioada septembrie-noiembrie 2021, iar analiza şi interpretarea acestora s-au realizat în anul 2022. Colectarea datelor s-a realizat „face to face” prin completarea unui chestionar în rândul participanţilor la festivaluri, dar şi prin auto-completarea chestionarului postat în mediul online. În total, la întrebări au răspuns peste 2.100 de tineri. Din sondaj, specialiştii ANA au aflat că 20,3% dintre tinerii de la noi au consumat cel puţin o dată în viaţă canabis. În plus, 12% declară că în ultimul an şi-au administrat cel puţin un drog ilegal, peste 11% că au consumat marijuana, aproape 3% Ecstasy şi peste 2% cocaină. Într-un procent mai mic, de sub 1%, se consumă şi GHB, adică „drogul-violului”. Românii spun că aleg să consume droguri ca să se relaxeze sau din curiozitate, iar când vine vorba despre felul în care ajung să aibă acces la substanţele interzise, aceştia declară că le primesc cadou, sau le iau de la prieteni ori cunoştinţe.

Avem de recuperat şi de învăţat de la alte ţări

Deși se află printre ultimele locuri în UE în ceea ce privește consumul de droguri, România încă nu are organisme de prevenție eficiente care să limiteze numărul victimelor, mai ales în rândul tinerilor, și nici nu aplică metode prin care să fie măsurate incidența și substanțele cel mai des consumate în diferite orașe. În Europa se practică de mai mulți ani măsurarea cantității consumului de droguri prin analiza zilnică a apelor reziduale care intră în stațiile de epurare la nivelul localităților. Ultimele studii arată că Anvers, Amsterdam, Zürich, Londra și Barcelona sunt orașele în care se consumă cele mai multe droguri, în special amfetamine, metamfetamine, ecstasy și cocaină. Asta în condițiile în care piața drogurilor ilicite traficate de grupurile infracționale organizate din Uniunea Europeană se ridică la o valoare anuală estimată a vânzărilor cu amănuntul de cel puțin 30 de miliarde de euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel