• Cel puțin două nave românești, pierdute odată cu scufundarea crucișătorului Moscova
Scufundarea crucișătorului Moscova este un dezastru pentru regimul Putin. O lovitură de imagine, importantă pentru mobilizarea internă și internațională, dar și o victorie ucrainiană pe frontul din Marea Neagră, unde rachetele Neptun au trimis flota Rusiei în ape mai sigure. Și mai depărtate de Odesa.
Din ceea ce publică presa occidentală, a fost o operațiune complexă, în care rolul decisiv l-au avut dronelele și sistemele inteligente care au păcălit uriașul aparat defensiv al crucișătorului de tablă.
Analiștii militari spun că războiul modern s-a schimbat, că tabla e mai fragilă decât cipul de siliciu, iar softul armelor, care imită rețelele neuronale, procesează datele cu o viteză de mii de ori mai mare decât operatorii în uniformă. Se vorbește de o schimbare a regulilor jocului, de o nouă paradigmă strategică, chiar și în platourile de televiziune de la noi, unde lupta pentru audiență nu prea permite torpilarea breaking-news-ului de azi cu teorii care ar putea explica breaking-news-ul de mâine. Orișicât, armata de generali în retragere care a ocupat pozițiile din studiouri, odată cu invazia lui Putin în Ucraina, nu discută nimic despre vreo schimbare de strategie a României.
Cel puțin două nave românești, dacă nu patru, par a fi pierdute în Marea Neagră odată cu scufundarea Moscovei.
Uriașul crucișător de 15.000 de tone a fost trimis pe fundul mării de două rachete și câteva drone care cântăresc puțin mai mult decât lap-topul care le dirijează. Mai are sens achiziționarea celor patru corvete, pentru care România se pregătește să cheltuie 1,2 miliarde de euro? Zece mii de tone de tablă, mai grea decât apa, care plutesc doar până la întâlnirea cu o torpilă inteligentă sau o dronă, care costă de mii de ori mai puțin.
Sigur, nu ar strica să avem nici corvete, nici fregate, nici autostrăzi, cale ferată sau canalizare în toate localitățile, dar bani pentru toate nu sunt, așa că s-ar impune o întrebare sau două. Cu ce începem? Care e strategia de apărare, care e strategia de dezvoltare? Sunt mai eficiente armele secolului XXI? Sunt ele suficiente?
Nu în ultimul rând, dacă războiul modern va trece într-un plan secundar corvetele, ar trebui să ne gândim cu ce compensăm constructorul, care așteaptă de trei ani începerea lucrărilor? Văd pe site-ul grupului că Naval construiește de la submarine la reactoare nucleare. Au curaj autoritățile să discute, de la stat la stat, un alt proiect, cu partenerul nostru strategic, Franța?
Cât despre șantierul naval din Constanța, care așteaptă de trei ani comanda pentru corvete, aici lucrurile sunt simple. Dragarea Dunării nu rezolvă doar probleme de mediu, nu este necesară doar pentru Green Deal, se vede acum că are rol strategic, oferind o rută alternativă de aprovizionare a Europei. Dar și energie, fiindcă reactoarele trei și patru, dacă s-ar finaliza, ar avea nevoie de un debit mai mare al fluviului, pentru răcire, la Cernavoda. Deci, ar fi de construit câteva dragoare, în șantierul naval, și cine știe, poate și feribotul mult așteptat între Constanța și Istanbul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Ion Iliescu, lecție pentru ”noua clasă politică”, greu de înțeles de către luzării momentului de Val Vâlcu
