"Biblia este o culegere de zeci de cărţi mai mici care au fost adunate în timp. Cuvântul în sine (n.r. Biblia) înseamnă "cărţile", în limba greacă. Este numită şi cartea cărţilor, dar în primul rând ea atrage creştinismul în zona religiilor cărţii. Sunt trei religii ale cărţii - iudaismul, creştinismul şi mahomedanismul sau islamismul - care au în centrul culturii lor o carte. Iudaismul are Vechiul Testament, creştinismul are Noul Testament dar şi Vechiul Testament, ceea ce arată o rădăcină dublă a revelaţiei iudeo-creștine, şi Coranul este cartea sacră în spaţiul islamic.
Vechiul Testament și Noul Testament
Biblia conţine cărţi vechi de câteva mii de ani, dacă ne gândim la Vechiul Testament. Pentateucul este prima culegere formată din cinci cărţi, de aceea se numeşte aşa. Ele sunt atribuite lui Moise, autorul lor, o figură centrală a Vechiului Testament, un om care a fost martorul unor revelaţii fundamentale pentru întemeierea culturii ebraice şi a religiei ebraice. Este vorba despre revelaţia lui Dumnezeu, de decalogul care i se oferă lui Moise pe tablele acelea ale legii. Cele mai vechi cărţi ale Bibliei sunt cele ale lui Moise, apoi sunt cărţile profeţilor care trăiesc cu câteva sute de ani înainte de Hristos.
Iar Noul Testament... lumea cam la asta se gândeşte când spui Biblia - cărţile legate de Iisus. Biblia este formată din două părţi importante care înseamnă şi două epoci: Vechiul Testament - epoca anterioară venirii lui Hristos - şi Noul Testament - epoca posterioară lui Hristos. Asta ar trebui să ne pună pe gânduri. Dumnezeu se întrupează. Nu toţi cred asta, din păcate pentru ei. Cum spune cineva, "necredinţa nu este un păcat, ci o pedeapsă", în sensul că te autolimitezi prin credinţa ta. Credinţa îţi dă o perspectivă mult mai largă asupra lucrurilor. Hristos se întrupează şi el despică istoria în două. Astăzi, chiar şi ateii văd în cărţi scris înainte de Hristos (î. Hr.) şi după Hristos (d. Hr). Ar trebui să se întrebe de ce.
Noul Testament conţine, în primul rând, Evangheliile - sunt cărţile scrise după anul 100 d. Hr. După moartea lui Hristos, în anul 33 - este o problemă legată de calendar în care nu putem intra acum - trec câteva zeci de ani până se aştern în scris mărturiile unor martori oculari. Matei i-a fost apostol, Luca trăieşte în perioada respectivă. Toţi evangheliştii, cei patru, Matei, Marcu, Luca, Ioan care are două cărţi - Evanghelia sa şi Apocalipsa care încheie Noul Testament, sunt martori oculari. Evangheliile înregistrează, în lipsa unui alt instrument de înregistrare al vremii, înregistrează în scris şi în mod hipersintetic cuvintele lui Iisus, faptele lui relatate de martori oculari. În Evanghelii, avem, de fapt, nişte microfilme ale vieţii lui Iisus, ale faptelor, cuvintelor, cuvântărilor sale. Iisus nu a scris nimic.
Ulterior, se adaugă cartea Faptele Apostolilor, care este o carte de istorie, a ceea ce s-a întâmplat cu apostolii după ce Iisus nu a mai fost cu ei, şi marile epistole, scrisori misionare scrise de apostolii Petru, Pavel, Ioan, Iacob. Sunt foarte importante aceste scrisori care sunt documente istorice, pentru că ele au fost adresate unor comunităţi creştine apărute în primul secol d. Hr.
"Ideal este să o citim integral"
Este importantă Biblia. Nu există o strategie de a o citi. Ideal este să o citim integral, fără îndoială. Primele cărţi ale Bibliei, cele scrise de Moise, ne dezvăluie începuturile istoriei, universului. Unii vor spune "bun, dar nu ni se vorbeşte de dinozauri în Biblie". Nu se foloseşte cuvântul acesta. Limbajul este cel al epocii lui Moise care trăieşte cu câteva mii de ani înainte de Iisus. Universul are un început, zilele creaţiei nu sunt zile de 24 de ore. Bineînţeles că nu e vorba de crearea Lumii în şapte zile, cum este descrisă metaforic acolo. Este vorba de epoci ale creaţiei. Important este primul impuls creator pe care îl dă Divinitatea. Se spune că Universl este şi azi în expansiune. Da, pentru că a fost creat, a avut loc un moment zero din care începe timpul, din care începe să existe universul.
În profunzime, nu există contradicţii smintitoare între viziunea creaţionistă şi cea ştiinţifică. Evident, sunt polemici, vor exista în continuare. Un credincios are avantajul că ştie cum este să fii necredincios. Pe când un necredincios riscă să piardă foarte mult neapropiindu-se de aceste lucruri, nestudiindu-le, pentru că orice studiu presupune o acumulare de cunoaştere în plus.
Biblia este importantă. Este una dintre cele două surse ale revelaţiei creștine supranaturale, pentru că Dumnezeu nu doar a creat Lumea, el s-a şi manifestat în istoria ei. Intervine în istoria Vechiului Testament - coboară şi se întrupează. Biblia și tradițiile sunt cele două surse în care se păstrează această manifestare, descrierea manifestării întâlnirii dintre om şi Dumnezeu", a explicat Vasile Bănescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
