EXCLUSIV  Bristol Myers Squibb, 30 de ani de angajament și inovație în sănătate. Cătălin Radu a spus care au fost momentele cheie / video

Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/, @aleksandarlittlewolf
Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/, @aleksandarlittlewolf

Cătălin Radu a vorbit despre momentele cheie din istoria companiei  Bristol Myers Squibb. De la curajul de a rămâne într-o piață marcată de riscuri și incertitudini, până la lansarea primului tratament imuno-oncologic în România, BMS și-a menținut angajamentul ferm față de pacienți și inovație.

Cătălin Radu, managerul Bristol Myers Squibb, o companie farmaceutică de top ce investește în cercetarea și dezvoltarea unor noi medicamente, pentru inovația în sănătate, a vorbit despre momentele importante din istoria BMS, precum aducerea companiei în România, înființarea primei entități și dezvoltarea parteneriatelor cu profesioniști din sănătate și distribuitori.

„Care au fost momentele importante în 30 de ani?”, a întrebat Val Vâlcu.

„Aș zice că acum 32 de ani a fost decizia de a pune România pe harta proprie a prezenței  Bristol Myers Squibb, primul moment important care a dus, aproape doi ani mai târziu, deci acum 30 de ani, la înființarea primei entități  Bristol Myers Squibb. Cred că de acolo a pornit tot. După aceea, au fost parteneriate cu profesioniști în domeniul sănătății, cu distribuitori cu care lucrăm poate și în ziua de azi, sub alte nume ca și acolo s-au mai schimbat”, a spus Cătălin Radu. 

 

2. -imagine fara descriere- (catalin-radu2_42394700.jpg)

 

„Momentele importante au fost cele în care am adus inovația salvatoare de vieți"

Cătălin Radu a vorbit despre riscurile și dificultățile de la începuturile BMS în România, despre angajamentul ferm al companiei de a rămâne pe piață în ciuda provocărilor și despre momentele importante, precum aducerea inovațiilor salvatoare de vieți, inclusiv primul tratament imuno-oncologic și noile soluții pentru cardiomiopatia obstructivă.

„Se spune că era un risc atunci, au fost câteva momente grele în care s-ar fi putut bloca leul, s-a prăbușit, erau turbulențe în piață, cu subfinanțarea ne confruntăm și astăzi, dar aceste riscuri par acum mai reduse. Atunci era o problemă. Cine venea pe această piață își asuma riscuri mai mari”, a spus Val Vâlcu.

„Au fost vremuri foarte dificile, au fost competitori de-ai noștri sau companii care au decis că e mai bine să nu intre sau să se retragă, să facă un pas în spate. Cred că noi am rămas încrezători și mă bucur extraordinar de mult pentru că am serbat recent acest eveniment de 30 de ani BMS în România, iar unul dintre invitații noștri pe scenă a spus ceva ceea ce cred că ne definește: „Când alții s-au retras pentru că erau condiții foarte dificile în studiile clinice în România, Bristol Myers Squibb a rămas ca un partener pe care ne-am putut baza întotdeauna, noi și pacienții noștri”.

Cred că este un moment care, indiferent de vremuri, pe noi ne-a caracterizat, acest angajament foarte ferm.

Momentele importante au fost cele în care am adus inovația salvatoare de vieți. Ultima inovație din istoria recentă, de 8-10 ani încoace, imuno-oncologia, am fost primul tratament imuno-oncologic în România, am fost și primul contract cost-volum în oncologie, când nimeni nu prea știa exact cum să abordeze această problematică a fondurilor și, mai nou, avem în așteptare un produs care oferă o șansă reală de tratament în cardiomiopatie obstructivă. Spunem o șansă reală pentru că în momentul când ai ajuns într-o clasă NYHA2, NYHA3, NYHA4, nu prea ai opțiuni terapeutice reale, medicamentoase. Îți rămâne, în cazuri selectate, ablație - o procedură îngrozitor de dureroasă - dar un tratament medicamentos, în momentul ăsta, nu există și așteptăm și noi un semn din partea decidenților români că poate intra în compensare în sfârșit”, a spus Cătălin Radu la DC News și DC Medical.



Video: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel