A MURIT Doru Stănculescu

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Doru Stănculescu s-a stins din viață. 

"Doru Stănculescu. Dumnezeu să-l odihnească!", a scris Mircea Rusu pe Facebook.

Din primele informaţii, Doru Stănculescu a fost găsit fără suflare azi dimineață în casă.

"Mi-e foarte greu să vă dau vestea asta. Stanculescu Doru-Emil a plecat azi dimineață să se întâlnească cu bunii lui prieteni Dan Andrei Aldea, Vali Sterian şi alții. Primeşte-l Doamne şi veghează-i veşnica odihnă. O pierdere uriaşă!”, a anunțat Eugen Avram.

Val de mesaje din partea artiștilor

"Și ne-a părăsit și DORU STĂNCULESCU!

N-a stii nimeni ca m-am dus
Numa' or vedea ca nu-s
Sus e cerul, larga-i lumea
Bine c-a-nfrunzit padurea
Hai, hai, haidi, hai, dihai, dihai
Pe sub flori ma leganai
Haidi, hai, dihai
Sus e cerul, larga-i lumea
N-a sti nimeni ca m-am dus
Bine c-a-nfrunzit padurea
Numai or vedea ca nu-s
Hai, hai, haidi, hai, dihai, dihai
Pe sub flori ma leganai
Haidi, hai, dihai", se arată pe pagina "Hai-Hui prin Sufletul Folkului" cu Sorin Andrei.

"Doru Stănculescu s-a stins. Un alt mare artist a plecat... Dumnezeu să-l odihnească.", a scris Florentin Milcof. 

"În urma cu aproape o jumătate de an, într-o seară de iarnă, descopeream una dintre cele mai frumoase piese despre dimineți și arome de cafea. Un prieten mi-a trimis titlul ei pe whatsup și, de atunci, a rămas una dintre piesele mele favorite. Iar diminețile păreau și mai dinamice și frumoase, atunci când la RRA, viața se auzea “ca un carnaval”. De azi, Doru Stănculescu rămâne o frumoasa emoție… ne-au rămas piesele lui și un motiv bun de a ne reaminti de muzica sa în cuvinte simple, schimbate mereu #întreprieteni…", a scris și Daniela Mihai Soare. 

"În 2005 am început să înregistrăm primul nostru album, Voievozii. Aveam nevoie de un recitativ pentru intro. Ne-am gândit la Doru Stănculescu, al cărui fani eram. Reușise să înregistreze un album impecabil alături de Dan Andrei Aldea, în Germania. Deși nimeni nu știa de noi, bineînțeles, a acceptat fără ezitare să înregistreze intro-ul albumului și al piesei Voievozii. Mulțumim pentru muzică, mulțumim pentru tot. Drum lin și să reușim să-i păstrăm amintirea vie" notează Bucium.

"Cu mare durere vreau să vă anunț că fratele meu, Doru Emil Stănculescu astăzi ne-a părăsit! Odihneste-te în pace, Om frumos", a scris Evandro Rossetti.

Cine a fost Doru Stănculescu

Doru Stănculescu a fost un cântăreț și instrumentist de muzică folk.

De profesie arhitect, Doru Stănculescu a debutat în anul 1968 cu melodia „Ion Crâșmaru”, pe versuri de Octavian Goga.

Doru Stănculescu a realizat muzica pentru filmul "Porțile albastre ale orașului" (1974, regia Mircea Mureșan).

Este membru fondator al Cenaclului Flacăra, unde a participat până la desființarea acestuia. 

Este fratele cântăreței Mihaela Mihai.

Primul material discografic al artistului este un disc single editat în anul 1979 de casa de discuri Electrecord.

A apărut la Televiziunea Română cu melodii ca „Șambala”, „Ion Vodă Cumplitul”, „Ai, hai...”, „Ecou de romanță”, „Fără petale”.

Doru Stănculescu a fost fratele cântăreței și actriței Mihaela Mihai.

Premiile obținute de Doru Stănculescu

A obținut locul întâi la Festivalul de muzică folk „Primăvara baladelor”, premiul pentru întreaga activitate artistică la Festivalul național de muzică folk „Om bun” (1996) și diploma de Onoare al Ministerului Culturii și Cultelor la gala muzicală „O zi printre stele” (6 mai 2002)[2]

Artistul Doru Stănculescu arestat la mitingul anti-Băsescu

Artistul Doru Stănculescu a fost ridicat de poliţişti aseară, din faţa Palatului Cotroceni. Doru Stănculescu a fost băgat în dubă şi dus la secţia 22 Poliţie.

Artistul a fost amendat pentru tulburarea liniştii publice.

Doru Stănculescu: N-a ști nimeni că m-am dus

 

 

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel