Ana Bulai a vorbit despre rezultatele recensământului, în 2,5 milioane de cazuri lipsind informații despre etnie, limbă și religie.
"Dacă ne referim la rezultate, problemele apar atunci când se afirmă că un milion de oameni - mai precis 915.000 - au rezultat din încrucişarea unor baze de date şi, atunci când te uiti, 2,5 milioane nu au declarat religia, limba sau etnia. Au apărut 1,5 milioane de formulare care nu ar fi putut fi validate, nu ar fi putut intra în sistem fără să aibă bifată o opţiune", a spus Val Vâlcu.
"Aceasta este una dintre discuţiile privind modul în care acel formular de validare pe care trebuia să îl primești dacă te înscrisesei şi ţi-ai introdus datele în sistemul electronic. În cazul în care nu l-ai primit sau nu a fost validat, era urmat de vizita unui operator de teren", a spus Ana Bulai.
"Nici operatorii nu puteau introduce formularul dacă nu era bifată opţiunea la limbă, etnie sau religie", a adăugat Vâlcu.
"Sincer, cred că s-a renunţat, pe parcurs, la aceste elemente de validare, pentru că, dacă iniţial celulele respective erau obligatorii, cred că, în urma penuriei inclusiv de operatori care să se ducă la adrese şi să refacă acel chestionar, s-au acceptat chestionare - cum până la urmă nu este greşit - cu o rată de completare probabil în jur de 90%. Datele respective nu sunt neapărat unele cu caracter obligatoriu şi, din punctul meu de vedere, cred că acest recensământ şi rezultatele pe care o să ni le dea se află la intersecția unor interferențe din date anterioare cu ce s-a reuşit să se colecteze anul trecut din populaţie.
Ca metodă de validare, INS-ul ne-a transmis, odată cu acest document, că față de prognozele şi modelările pe care le-au avut la nivelul populaţiei diferenţele sunt foarte mici - ceea ce arată că formula folosită până acum ar fi bună sau că datele sunt foarte aproape de această formulă. Cu alte cuvinte, realitatea s-a adaptat structurii inferenţiale pe care INS-ul a folosit-o până acum. Nu mă aşteptam să existe diferenţe majore pentru că, până la urmă, acest instrument al recensământului are şi alte obiective secundare în afară de acesta de măsurare foarte riguroasă a parametrilor demografici şi de locuire", a spus Ana Bulai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu