Mihai-Răzvan Ungureanu, prima reacție după ce a fost nominalizat director al Serviciului de Informații Externe (SIE)a

Preşedintele Klaus Iohannis l-a nominalizat miercuri pe Mihai Răzvan Ungureanu pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe, iar senatorul a oferit prima reacție cu privire la decizia luată de șeful statului.

Vezi și: Mihai-Răzvan Ungureanu, propus de Klaus Iohannis pentru funcția de director al Serviciului de Informații Externe (SIE)

”Este o onoare pentru mine şi sper că (n.r. - nominalizarea) a fost făcută în cunoştinţă de cauză. Îmi doresc ca Parlamentul să îmi acorde încrederea prin vot”, a fost prima reacţie a lui MRU.

Mihai-Răzvan Ungureanu a mai fost director al SIE în perioada 26 noiembrie 2007 - 8 februarie 2012, iar despre această perioadă a spus că ”au fost foarte multe proiecte pe care, împreună cu angajaţii SIE, am reuşit să le ducem la bun sfârşit. Credem că este nevoie de un SIE puternic şi cu adevărat implicat în ceea ce înseamnă azi asigurarea securităţii naţionale într-un context atât de tulbure”.

Senatorul a transmis însă că este pregătit şi pentru situația în care numirea sa în fruntea SIE ar putea fi respinsă de Parlament.

"Votul este sacru şi, în urma votului din plenul reunit, vom vedea care va fi rezultatul. Deja am intrat în cutuma nominalizării în fruntea serviciilor de informaţii a reprezentanţilor politici ai opoziţiei", a conchis Mihai Răzvan Ungureanu.

Citește și: Ce spune Chirieac despre nominalizarea lui MRU în fruntea SIE

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel