Bateria maşinii este una dintre piesele consumabile ale maşinii, iar câteva semne îţi pot da de veste că aceasta ar trebui schimbată.
Atât farurile, cât și luminile de pe plafonieră nu mai au aceeași intensitate atunci când bateria este veche. O baterie care nu mai este suficient de puternică poate fi descoperită printr-o intensitate mai slabă a luminilor. Este recomandată testarea bateriei și, dacă se constată că aceasta este defectă, înlocuirea sa, scrie promotor.ro.
Pornirea mai greoaie a motorului poate fi cauzată şi de probleme la baterie. Dacă motorul porneşte greu dimineaţa, e posibil să fie nevoie de înlocuirea acesteia.
Atenţie, însă. Bateria ar trebui schimbată cât motorul încă mai porneşte, pentru că dacă aceasta va ceda, vei avea dificultăţi în a duce maşina la service. O soluţie ar fi şi apelarea la un serviciu mobil.
În cazul unor scurgeri de lichid în jurul bateriei, mai ales în partea superioară a acesteia, în jurul terminalelor, ar fi bine să faci o verificare amănunțită. În cazul acestor scurgeri, bateria nu mai are capacitatea de a se încărca eficient și nici de a furniza curent suficient, ceea ce se traduce printr-o nevoie rapidă de înlocuire.
De cele mai multe ori însă, bateria nu dă niciun semn înainte să cedeze, de aceea este important să verifici bateria înainte de a pleca la drum și în special înainte de venirea sezonului rece, mai ales dacă bateria are deja minim 2-3 ani de funcționare și să o înlocuiești cu una nouă pentru a nu rămâne în imposibilitatea de a porni mașina.
O metodă sigură și care a dat roade vine din Olanda, țara unde sunt cele mai multe piste de bicicletele din Europa și din lume. „The Dutch Reach” este metoda prin care pasagerul sau șoferul poate deschide ușa mașinii folosind mâna cea mai îndepărtată.
Concret, această acțiune vă va determina să întoarceți corpul și să aruncați o privire peste umăr pentru a vă asigura dacă trece vreun biciclist. În acest fel veți observa cu ușurință dacă un biciclist sau pieton se află în acel moment pe trotuar și trece pe lângă mașină, scrie promotor.ro.
Metoda olandeză există încă din anii '70, ca răspuns la numărul mare de accidente mortale. De atunci, a devenit ceva comun în societatea olandeză.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu