Trei bărbați, arestați după presiuni puse pe un martor dintr-un dosar de tentativă de omor. I-au incendiat mașina, în București

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Trei bărbaţi au fost arestaţi preventiv pentru încercarea de influenţare a declaraţiilor unui martor, a anunțat Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti. 

Doi bărbaţi, de 28 şi 30 de ani, precum şi un al treilea, de 32 de ani, arestat în altă cauză, au fost audiaţi, iar ulterior instanţa a emis mandate de arestare preventivă pe numele lor, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de răzbunare pentru ajutorul dat Justiţiei, influenţarea declaraţiilor, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere, scrie Agerpres. 

Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) - Serviciul Grupuri Infracţionale Violente, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, a pus în aplicare, marţi, două mandate de aducere, în acest dosar, iar persoanele vizate au fost depistate şi conduse la audieri.

Cum s-a petrecut totul



Potrivit DGPMB, o persoană a sesizat Poliţia cu privire la faptul că a fost ameninţată şi autoturismul i-a fost avariat, în încercarea de a o determina să ofere, în faţa instanţei, declaraţii mincinoase în favoarea unui bărbat cercetat pentru tentativă la omor.

"Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că asupra persoanei în cauză au fost exercitate şi alte presiuni. Trei bărbaţi ar fi pătruns, la un moment dat, în apartamentul în care se afla având asupra lor arme albe şi ar fi exercitat presiuni psihice ca răzbunare asupra declaraţiilor date", arată sursa citată.

Ancheta este în defășurare



Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi al Brigăzii Rutiere.

Şase bărbaţi reţinuţi în urma unui scandal cu bâte

Un număr de şase bărbaţi din municipiul Giurgiu, cu vârste cuprinse între 33 şi 50 de ani, cercetaţi penal pentru infracţiunile de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe după ce ar fi rănit un bărbat în cadrul unui conflict desfăşurat în centrul oraşului, au fost reţinuţi de poliţişti, patru dintre aceştia au fost arestaţi preventiv, mai scrie Agerpres. 

"Poliţia Municipiului Giurgiu a fost sesizată prin 112, la final săptămânii trecute, cu privire la faptul că pe strada Gării are loc un scandal între mai multe persoane. În baza sesizării, la faţa locului s-a deplasat pentru aplanarea conflictului, patrula de ordine publică, împreună cu luptători din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale, observând, iniţial, un grup de cinci persoane implicate în scandal. În urma conflictului, a rezultat rănirea unui bărbat de 42 de ani, din municipiul Giurgiu, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, poliţiştii au continuat cercetările, fiind identificaţi şase bărbaţi din municipiul Giurgiu, cu vârste cuprinse între 33 şi 50 de ani, pe numele cărora a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe", se arată într-un comunicat de presă emis marţi de IPJ Giurgiu.

Cei şase bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar astăzi, judecătorul de drepturi şi libertăţi a dispus arestarea preventivă pentru 30 zile pentru patru dintre aceştia. Potrivit martorilor, scandalul între aceşti bărbaţi ar fi pornit pe baza unor neînţelegeri mai vechi, conflictul s-a desfăşurat cu bâte, ziua, în plină stradă, iar unul dintre aceştia ar fi fost înjunghiat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel