La Gala The ONE 10 Years of Inspiration de anul acesta a fost premiat stilul, eleganţa şi strălucirea, dar și performanţa, pasiunea şi determinarea de a-şi duce la capăt proiectele şi ideile inovatoare. Premiul pentru spirit de învingător a fost decernat Simonei Halep.
Într-un articol publicat cu un an în urmă de revista "The ONE", finalista de la Turneul Campioanelor vorbeşte cu o francheţe dezarmantă despre câteva subiecte esenţiale din viaţa unui sportiv de top, teme pe care Halep nu le mai abordase vreodată.
Vă prezentăm câteva fragmente din interviul luat Simonei Halep din 2013.
Cum a început totul
„Tatăl meu a făcut fotbal, a fost selecţionat şi la Farul din câte ştiu, dar pe vremea aceea, din câte am înţeles eu, părinţii lui se temeau să nu fie accidentat.Nu a fost să fie pentru el, iar apoi şi-a dorit ca unul dintre copiii lui să facă sport.
A încercat cu fratele meu, mai mare decât mine cu cinci ani, dar nu a funcţionat. La mine, tata a văzut seriozitatea şi dorinţa de a face performanţă şi a mers până sus, a investit aproape tot în mine, dar în timp a meritat. Am început să merg la tenis datorită familiei.
Mă duceam cu mama să-l luăm pe fratele meu de la antrenamente, şi într-o zi am pus şi eu mâna pe rachetă, îmi plăcea cum sare mingea, iar antrenorul Ioan Stan a zis că ar trebui să fac şi eu tenis, pentru că lovesc bine. Aveam 4 ani şi jumătate. Eu am vorbit mai greu şi la vârsta aia nu vorbeam româneşte prea bine. Eram obişnuită mai mult cu aromâna. Şi acum, în familia mea se vorbeşte tot timpul aromâna.
Treptat tenisul a început să facă parte din viaţa mea. Apoi a devenit tot ce conta. Nici la grădiniţă nu m-am dus. Nu am fost o fetiţă normală, să zic aşa, am fost mai băieţoasă, mai cu sportul. Şcoala generală am făcut-o la „Gheorghe Ţiţeica”, apoi am mers la Liceul Sportiv şi la Facultatea de Educaţie Fizică, la Constanţa. Tot în 2013 am terminat şi facultatea. Dar nu mă tentează să antrenez sau să fiu profesor, deşi nu ştii cum va fi viaţa. În principiu, nu aş mai vrea să rămân în sport după tenis, dar poate o să-mi schimb părerea. Acum, când călătoresc foarte mult, îmi place să spun că, după ce-mi voi încheia cariera de jucătoare, vreau să-mi fac o familie şi să stau cu copiii.”
Shopping în viteză
„De cele mai multe ori, nu am timp să vizitez oraşele în care joc. Mă relaxez la o plimbare, la un mall, întotdeauna îmi fac timp să merg la magazine. Nu exagerez cu hainele, dar îmi cumpăr tot ce-mi place, deşi nu îmi iau piese foarte scumpe. Cumpăr, dar fără să exagerez.”
Nu există doar victorii
„Fiecare înfrângere te demoralizează, te întristează. În ultima perioadă, într-adevăr, am avut mai puţine, însă am încercat să învăţ din fiecare. Întotdeauna sufăr pentru o înfrângere, aşa sunt eu. Mă bucur foarte mult de victorii şi sufăr foarte tare pentru înfrângeri.”
Gustul victoriei
„Pe la 14 sau 15 ani, m-am hotărât să ajung jucătoare profesionistă. Până atunci, fusese mai mult o joacă. Atunci am câştigat Roland Garros la juniori. Fusese visul meu de copil: să ajung numărul 1 la juniori. La seniori, nu mă gândeam că o să urc atât de sus.
Pe parcurs, începi să crezi că poţi. Când am intrat în prima sută, am avut încredere că pot şi mai mult. Nu mă aşteptam să ajung pe 11 în clasamentul WTA, visul meu era să intru în top 20 – dar nu anul acesta, ci în cariera mea. S-a întâmplat foarte repede, sunt şi eu surprinsă, deşi sunt conştientă de tot ce am făcut.”
Succesul de la 14 ani
„În ziua în care am câştigat finala de la Roland Garros, părinţii mei erau naşi la o nuntă în Constanţa. Era într-o duminică; am terminat meciul pe la ora 4 pm şi la ora 6 pm aveam avion spre Bucureşti. Nici nu m-am schimbat, eram plină de zgură, mi-am luat cupa şi m-am dus direct la aeroport; era să pierd avionul, dar am alergat.
Odată ajunsă acasă, m-am coafat, mi-am pus rochia, tocurile şi m-am dus la petrecere. Aşa am sărbătorit.”
Prietenii
„Cu cea mai bună prietenă a mea mă ştiu din clasa I. Ea n-are treabă cu sportul. Mai bine, poate, pentru că în sport e multă invidie. Nu poţi să ai prieteni adevăraţi, cel puţin nu în acelaşi sport. Este o concurenţă uriaşă, pe care nu prea o înţeleg. E loc pentru fiecare, nu iau locul nimănui şi nimeni nu-mi ia locul. Aşa e lumea şi trebuie să acceptăm.”
Secretul succesului
„Sunt relaxată. Asta m-a făcut să ajung la acest succes – relaxarea.”
Idoli din sport
„Federer e peste toţi. Îmi mai plac Nadal, Djokovic, pentru seriozitatea lor, dar şi pentru că, după toate turneele câştigate, încă mai joacă. O admir pe Serena Williams. Şi pe Sharapova, pentru că a revenit. Dar modelul meu e Hagi, pe care sper să-l ajung din urmă. Este şi aromân, este şi constănţean... Îl ştiu de mică. Pentru mine era un idol. Acum mă ştie şi el. Mai vorbim din când în când"
Printre aromâni
„La noi, toţi se ştiu între ei, nu suntem mulţi, dar suntem apropiaţi. Avem obiceiuri la care ţinem. O nuntă durează patru zile. Sunt şi alte petreceri cu foc, la care dansezi toată noaptea. Eu merg rar, dar mereu dansez până în zori; sunt tot felul de hore, tradiţii pe care trebuie să le respecţi. Îmi place totul acolo, mă simt bine cu ei, ne ajutăm între noi.
Aşa am fost crescută şi sper să nu mă schimb, chiar dacă nu mai trăiesc printre aromâni. Vreau să ţin de aceste tradiţii şi chiar mi-aş dori să mă căsătoresc cu un aromân. Cum îmi va fi norocul, indiferent de ce va fi, primează să fiu fericită şi să mă căsătoresc pentru că iubesc şi sunt iubită.”
Oraşul de la malul mării
„Până acum un an, spuneam că, în viitor, vreau să mă întorc la Constanţa, dar nu mai sunt hotărâtă; depinde de unde va fi şi soţul meu. Şi m-am obişnuit cu Bucureştiul, cu agitaţia lui. Probabil voi rămâne aici, dar mă voi întoarce mereu şi la Constanţa, care rămâne oraşul meu preferat.”
Citește și: Simona Halep are peste 1 milion de prieteni pe Facebook
Rarele vacanţe
„Vacanţa tenismenilor înseamnă vreo trei săptămâni la final de an, de regulă. Şi fiind mereu plecată, preferam să stau acasă. Anul trecut am avut prima mea vacanţă din viaţă, anul acesta – a doua. Am mers de fiecare dată la mare, în Turcia, şi am stat o săptămână, cu familia şi prietenii.”
Sfatul lui Hagi
„Hagi mi-a zis, la meciul Steaua-Basel: cantitate pe teren şi calitate în afara lui. Pe teren să fiu ambiţioasă, iar în afară să fiu un om bun”
Sacrificii
„Mi-am transformat copilăria în sport. Nu jucam doar tenis, ci şi handbal la şcoală sau fotbal cu fratele meu şi cu prietenii din cartier. Nu am o viaţă ca toţi tinerii, nu merg în cluburi, dar sunt mulţumită şi nu am regrete. Chiar m-am regăsit pe acest drum, făcând acest sport.”
Business de familie
„Tatăl meu are o făbricuţă de lactate şi se ocupă de ea. Fratele meu lucrează cu el, iar mama a stat tot timpul acasă, având grijă de noi. Deocamdată, eu nu m-am gândit să investesc într-o afacere, dar probabil voi deschide una cu fratele meu. O să văd după ce o să mă las de tenis.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
