România și-a asigurat matematic calificarea la barajul pentru Cupa Mondială din SUA 2026, dar partida contra Bosniei are o miză importantă.
Pentru echipa antrenată de Mircea Lucescu, partida cu Bosnia de sâmbătă va fi un meci de orgoliu, deoarece locul secund în grupa preliminară nu mai este indispensabil pentru baraj.
Chiar dacă există încă șanse matematice pentru primul loc, ocupat de Austria, însă este puțin probabil ca austriecii să piardă calificarea directă la Cupa Mondială din Statele Unite din 2026.
Dacă până recent ”tricolorii” erau siguri în proporție de 99% că vor ajunge la barajul pentru Mondialul din 2026, iată că, după meciurile de joi seară situația este acum sigură. Grație performanțelor din Nations League, România și-a asigurat matematic calificarea la baraj.
România a câștigat grupa din Liga C a Națiunilor, fiind cea mai bună din al treilea eșalon al Nations League. Astfel, a prins loc în cele mai bune 4 câștigătoare de grupă ce nu termină pe locurile 1 sau 2 în preliminarii. Calificarea României a fost confirmată de victoria Franței contra Ucrainei, 4-0, care le-a garantat francezilor accesul direct la Mondialul din SUA. Astfel, a fost eliminată necesitatea participării Franței la barajul prin traseul Nations League.
Dacă va câștiga în fața Bosniei și San Marino, naționala României ar avea o misiune mai ușoară la baraj, deoarece ar fi în urma a 2-a valorică. De menționat este că echipele din urna a doua se duelează contra celor din urna a treia. Posibile adversare din urna a treia ar putea fi Slovacia, Scoția, Albania sau Kosovo. Urnele nu sunt finale și echipele se pot modifica in funcție de rezultatele din ultimele două runde.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News