Universitatea Craiova a obţinut o victorie mare în etapa a patra a competiţiei de fotbal Conference League cu echipa germană FSV Mainz 05.
CS Universitatea Craoiva a reuşit a doua victorie consecutivă în competiţia Conference League, prin golul marcat de palestinianul Assad Al Hamlawi, în minutul 67, din penalty.
Meciul a fost unul tactic, închis, cu puține ocazii, însă CS Universitatea a avut mai multă inspiraţie și dăruire, care au făcut diferenţa.
Echipa antrenată de Filipe Coelho, la debutul european al portughezului, a avut prima ocazie, un şut al lui Băluţă de la aproape 40 de metri, dar portarul Zentner a reţinut cu ceva emoţii.
Baiaram a trimis primul şut pe poartă (18), însă fără emoţii pentru Zentner.
Mainz, penultima clasată în Bundesliga, a avut o şansă bună prin francezul Nordin (19), însă acesta a ratat complet şutul din unghi. Oaspeţii au avut o posesie mai bună, dar fără a reuşi să se apropie de poarta lui Isenko.
În minutul 66, Cicâldău a fost mai iute, în comparație cu tânărul fundaş polonez Potulski şi a ciupit balonul în careul oaspeţilor, iar jucătorul intrat la pauză l-a faultat. Penalty-ul a fost executat de Al Hamlawi. Palestinianul era intrat de două minute pe teren, iar acesta a transformat.
Universitatea a avut şansa să marcheze din nou, la centrarea lui Bancu în faţa porţii (77), dar lui Al Hamlawi i-a lipsit un vârf de gheată.
Mainz s-a aruncat în atac, dar nu a reuşit să îşi creeze ocazii prea clare, singurele care au venit fiind după faze fixe. Potulski (86) a reluat slab cu capul şi Isenko a reţinut. Polonezul a trimis mingea în poartă cu capul, la lovitura liberă a lui Amiri (88), dar golul a fost anulat de VAR pentru ofsaid.
Craiovenii au irosit câteva contre cu mare potenţial. De asemenea, Mainz a avut ultima şansă prin elveţianul Widmer (90+4), dar șutul a trecut pe lângă poartă.
Universitatea a acumulat şapte puncte, după 0-2 cu Rakow Czestochowa (deplasare), 1-1 cu FC Noah (acasă), 1-0 cu Rapid Viena (deplasare) şi 1-0 cu Mainz (acasă). Echipa din Bănie mai are de jucat două meciuri, cu Sparta Praga (11 decembrie, acasă) şi cu AEK Atena (18 decembrie, în deplasare), scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News