Doru Toma, una dintre legendele clubului FC Argeș, a încetat din viață la vârsta de 68 de ani.
"Odihnă veșnică, Doru Toma!
Nea Tomiță, așa cum îi spuneau prietenii, avea 68 de ani și a jucat ca mijlocaș central timp de 12 sezoane la FC Argeș, îmbrăcând în peste 200 de meciuri tricoul alb-violet și reușind să înscrie 7 goluri.
Format la academia clubului nostru, acesta face parte din generația care a adus titlul de campioană a României în 1979 și care a jucat în Europa împotriva unor nume mari ca Nottingham Forest, Panathinaikos sau Valencia.
După încheierea carierei de fotbalist, a continuat să lucreze ca oficial în cadrul clubului FC Argeș. În prezent era team manager în cadrul clubului.
Stelele care cad, nu pier. Stelele care cad se duc pe un alt cer. Sincere condoleanțe familiei îndoliate! Dumnezeu să îl odihnească în pace!", potrivit unui mesaj al clubului FC Argeș. (Claudia Calotă)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News