€ 5.0961
|
$ 4.3532
|
Curs valutar: € 5.0961
|
$ 4.3532
 

Mijlocașul italian Edoardo Bove, victimă a unui stop cardiac pe teren, va juca din nou. Cu ce echipă a semnat
Autor: Iulia Horovei

fiorentina-inter-milano-edoardo-bove-2_27336600 Momentul în care Edoardo Bove se prăbușește pe teren, decembrie 2024. Sursa foto: Agerpres

Fostul mijlocaș italian al Romei, Edoardo Bove, care a suferit un stop cardiac pe terenul de fotbal în timpul unei partide din Serie A, a semnat cu o nouă echipă.

Fostul mijlocaș al echipelor italiene Roma și Fiorentina, Edoardo Bove, va reveni pe terenul de fotbal. La peste un an distanță de la stopul cardiac suferit în timpul unui meci din Serie A, contra Inter Milano, jucătorul italian va evolua în tricoul echipei Watford.

Formația engleză de ligă secundă începe, astfel, colaborarea cu tânărul de 23 de ani, pentru următorii cinci ani și jumătate. El nu mai poate juca în liga de fotbal din Italia, întrucât regulile medicale din această competiție interzic ca fotbaliștii cu afecțiuni cardiace grave să fie declarați apți de joc.

Schimbarea vine după ce contractul lui Bove cu Roma a expirat luna aceasta, El a declarat pentru site-ul clubului că este „încântat” de provocarea de a reveni pe teren și de a ajuta echipa să ajungă în prima ligă în acest sezon.

Citește și: Tensiuni la Australian Open 2026. Gestul făcut de Aryna Sabalenka, după ce a fost atacată de ucraineanca Oleksandra Oliynykova

Edoardo, nerăbdător să joace din nou

„Sunt nerăbdător să revin pe teren, iar acest lucru cu un club istoric precum Watford mă umple de o imensă mândrie”, a spus Bove. „Sunt încântat să mă antrenez cu noii mei coechipieri și să joc și abia aștept să-mi arăt recunoștința pentru încrederea care mi-a fost acordată”, a mai spus jucătorul.

Valon Behrami, directorul sportiv adjunct al lui Watford, a susținut că fostul internațional italian Under-21 are la dispoziție o serie de opțiuni. „Suntem încântați că Edoardo ne-a ales dintre multele opțiuni pe care le-a avut”, a declarat Behrami.

„Edoardo este un talent de top, dovedit, și este aici pentru a ne ajuta să ne îndeplinim obiectivul, acela de a lupta pentru o revenire în Premier League”, a mai spus el.

Edoardo a făcut parte din prima echipă a Romei din 2021, jucând în 92 de meciuri, marcând 4 goluri și oferind 2 pase decisive în toate competițiile. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close