Selecţionerul Mircea Lucescu a spus care a fost motivul pentru care naţionala României a pierdut la Zenica, cu Bosnia, scor 3-1, deşi la pauză conducea cu 1-0.
Tricolorii merg, totuşi, la barajul de calificare pentru CM2026, graţie parcursului excelent din Liga Naţiunilor, unde au înregistrat 6 victorii în 6 meciuri.
"Un meci pe care l-am pierdut în repriza a doua şi din cauza lipsei de concentrare în prima repriză, când puteam să marcăm patru goluri fără nicio problemă. În a doua repriză au început ei foarte agresiv, foarte tare, apoi le-am lăsat absolut totul. În a doua repriză nu am mai avut controlul pe care l-am făcut în prima repriză. Şi noi am arătat o copilărie în interpretarea unor momente de joc, şi la primul lor gol, trebuia să scoatem mingea afară", a declarat Mircea Lucescu la Prima TV.
Denis Drăguş a fost introdus în teren în minutul 65, în locul lui Daniel Bîrligea. A rezistat, însă, doar 3 minute pe teren. În minutul 68, arbitrul Michael Oliver i-a arătat direct cartonaşul roşu pentru un fault dur. Mircea Lucescu spune, însă, că şi Tabakovic trebuia eliminat, după un fault la Marius Marin.
"Marius Marin acum îl coase, cu urechea sfârtecată, iar la eliminarea noastră Drăguş era cu faţa. Nu a fost lovit adversarul, a venit din spate peste piciorul lui, a simulat, iar arbitrul nici nu s-a mai gândit, imediat a dat cartonaşul roşu. Nu se poate juca în condiţiile astea. Şi din momentul acela noi am cedat în toate duelurile. Şi în duelurile pe care noi le-am câştigat tot ei au câştigat cu arbitrajul pe care l-am avut. Drăguş trebuia să lupte cu corpul nu să ridice piciorul sus, dar nu l-a atins, nu a fost o lovitură. Era la minge, adversarul a simulat şi arbitrul a dat roşu", a completat Lucescu.
Galeria Bosniei a huiduit imnul României, iar jucătorilor li s-au strigat mai multe insulte rasiste.
"O ruşine. În ce hal de stadion am jucat... Jucătorii nu aveau unde să se încălzească. Dacă noi suntem aşa cum au strigat ei, cum sunt ei la câte s-au întâmplat aici? Nu este posibil ca la nivelul ăsta de competiţie să joci pe un astfel de stadion şi în condiţiile astea. Absolut", a mai spus selecţionerul, citat de Agerpres.
Întrebat dacă va demisiona sau dacă va conduce, totuşi, naţionala la baraj, Mircea Lucescu a replicat scurt: "Nu mă întrebaţi, că nu vă răspund!".
Graţie parcursului perfect din Liga Naţiunilor, când a înregistrat 6 victorii în 6 meciuri, România are totuşi asigurate biletele pentru barajul de calificare la Campionatul Mondial. Tricolorii vor fi în urna a 4-a la tragerea la sorţi pentru baraj, iar printre posibilii adversari se numără Italia, Ucraina, Turcia şi Polonia. Tragerea la sorţi pentru meciurile de baraj va avea loc pe 20 noiembrie, la Zurich. Meciurile de baraj vor avea loc între 26 şi 31 martie 2025, în formatul semifinală-finală. Astfel, pentru ca România să ajungă la Campionatul Mondial, va trebui să treacă de doi adversari. În plus, semifinala va fi disputată de România în deplasare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News