Preşedintele Traian Băsescu: ieşim din recesiune, nu şi din criză. 2011 este anul reformării companiilor de stat

În urma întâlnirii cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, că obiectivele noului acord cu FMI trebuie să fie "limpezi", acesta fiind "de tip precauţie", deci "nu vizează o situaţie dificilă", ci continuarea reformelor, cu asistenţă financiară internaţională.Acordul cu FMI este de tip"precauţie", care nu vizează o situaţie dificilă în care s-ar afla România, ci continuarea reformelor.

www.dcnews.ro

Prognoza pentru 2011 se menţine. Creştere de 1,5 a PIB în primul trimestru de anul acesta faţă de al treilea şi al patrulea din 2010. Şi pentru 2012 ne propunem un obiectiv prudent. Adică o creştere de 3,5%, revizuită de la 4,5% din PIB, menţinând obiectivul de deficit pentru 2012.

Pentru trimestrul I al 2011 s-a realizat deficitul prognozat, extrem de lejer cu un spaţiu disponibil, care este generat de nerealizarea investiţiilor. Sperăm să recuperăm aceste investiţii.

Nu putem spune "Să înceapă veselia". Avem nevoie de prudenţă.

Aş face o menţiune, pentru a îndepărta o minciună propagată de televiziuni. Se spune că sunt mai ieftini cartofii din Egipt. Vreau să vă spun că în Egipt, nimeni nu plăteşte subvenţii pentru cartofi.

Ştim că România tradiţional îşi calculează deficitul pe deficit de cash, diferenţa între ce cheltuim şi ce producem. România îşi exprimă disponibilitatea de a primi experţi Eurostat, pentru a putea implementa sistemul de calcul european.

Eu vă informez din ceea ce au constat experţii FMI şi ai Băncii Mondiale. Marea problemă a programului, aşa cum a fost proiectat, este legată de companiile de stat. Este lecţia pe care a trebuit să o învăţăm de pe urma crizei. Trebuie să înţelegem că s-a produs o puternică reformare a statului în sectorul bugetar, care încă continuă, sectorul privat s-a adaptat, dar regiile de stat au stat şi au privit la criză. Principalul obiectiv este optimizarea regiilor statului şi a celor de interes local.

Un alt obiectiv este accelerarea cheltuirii banilor europeni. Se poate observa o accelerare la unele ministere, la altele nu se întâmplă nimic. Ne-au obişnuit ca de vină să fie întotdeauna ministrul. Eu spun că ministrul este principalul vinovat, dar trebuie să ne mai uităm şi mai jos. Toate oalele se sparg numai în capul ministrului.

Toate obiectivele trimestrului I au fost îndeplinite în relaţia Guvern, Fond şi Bancă Mondială. Personal, sunt optimist, dar nu pot să nu fiu şi prudent.

Ultima informaţie este că România îşi menţine ca obiectiv intrarea în zona euro în 2015. Că o fi în prima parte, că o fi în a adoua, menţinem acest obiectiv.

Dacă pentru economie trebuie avut în vedere un calendar accelerat, pentru populaţie nu este realizabil un astfel de calendar în ceea ce priveşte liberalizarea preţului gazelor. De aceea, punctul de vedere exprimat a fost că trebuie să privim liberalizarea pe două paliere, unul pe economie, iar celălalt pentru populaţie. Este o chestiune de cifre, nu de populism. Salariul românilor, comparativ cu salariul unui polonez. Salariul în România este încă mic.

Dacă nu făceam aceste declaraţii aş fi lăsat loc speculaţiilor. Vă pot spune că este în regulă. Este prima dată când am văzut delegaţia mulţumită.

Băsescu, la întâlnirea cu FMI: Insist ca România să intre în zona Euro în 2015

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel