“Nu putem staţiona pe linii lăturalnice, aşteptând să treacă pe lângă noi trenul istoriei”, declara preşedintele Emil Constantinescu pe 11 iulie 1997, în faţa celor peste 100 000 de români adunaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti şi toate străzile din jur, pentru a asista la lansarea Parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii.
Câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Emil Constantinescu, la 17 noiembrie 1996, a deschis toate uşile pentru România. În ciuda progreselor rapide înregistrate în primele şapte luni de la preluarea mandatului, după cei şapte ani de stagnare în regimul neocomunist, era prea târziu ca România să mai poată fi admisă în primul val al extinderii NATO spre Est, dar vizita preşedintelui american Bill Clinton la Bucureşti şi lansarea unui parteneriat strategic cu SUA a fost semnalul că lumea euro-atlantică îi pregăteşte României un loc în rândurile ei. “Acest parteneriat este important pentru America, deoarece România este importantă pentru America. Prin sine şi ca un model într-o regiune problematică a lumii. Vizita mea este scurtă, dar prietenia noastră va trece proba timpului. Atât timp cât mergeţi pe lungul drum al democraţiei, America vă va fi alături!”, anunţa Bill Clinton în Piaţa Universităţii. Vizita de stat a preşedintelui Emil Constantinescu în Statele Unite din 1998 şi apoi, un an mai târziu, decizia fermă ca România să se comporte ca un membru de facto al NATO în războiul din Iugoslavia, au consolidat acest parteneriat.
În perioada 1996-2000, relaţia privilegiată cu SUA s-a manifestat nu numai la nivelul politic, prin rezervarea unei poziţii de lider regional pentru România. În domeniul militar, ea a permis reformarea Armatei şi transformarea ei într-o structură compatibilă cu cea a ţărilor membre NATO şi, bineînţeles, reformarea serviciilor de informaţii. În domeniul economic, a contribuit la salvarea de la faliment a sistemului financiar-bancar şi a condus la creşterea volumului de investiţii americane în ţara noastră. În domeniul juridic, sprijinul american în lupta împotriva corupţiei a fost semnificativ. Şi, nu în cele din urmă, organizaţiile neguvernamentale americane au susţinut, prin toate mijloacele pe care le aveau la îndemână, renaşterea societăţii civile în România.
Pentru performanţele sale politice, iar Parteneriatul strategic cu SUA este cea mai mare dintre ele, în iunie 1998, preşedintele Emil Constantinescu primea titlul de “Omul de stat european al anului”, din partea East-West Institute din New-York. O lună mai târziu, în timpul unei ceremonii organizată în Congresul american, după discursul pe care îl susţinuse în faţa Senatului şi Camerei Reprezentanţilor - onoare care le-a mai fost rezervată, din centrul Europei, doar lui Lech Walesa şi Vaclav Havel -, lui Emil Constantinescu i se conferea medalia Centrului pentru Democraţie. În diploma care însoţeşte medalia se menţionează: “Este un lider recunoscut şi reformatorului ţării sale. Sub conducerea preşedintelui Constantinescu, România postcomunistă şi-a început paşii majori spre dezvoltarea unei economii de piaţă competitive, consolidând, în acelaşi timp, instituţiile democratice ale ţării. În plus faţă de eforturile prestigioase ale preşedintelui Constantinescu în tranziţia României către o democraţie deplină şi economie de piaţă, acest premiu reprezintă recunoaşterea apariţiei unui lider nou şi influent în Europa Centrală”. În august 1999, Asociaţia Barourilor Americane îl omagia pentru progresele înregistrate în lupta împotriva corupţiei şi îi conferea prestigiosul său premiu.
În februarie 2000, Parteneriatul strategic cu SUA intra într-o etapă intensificată, iar la 11 iulie 2000, la aniversarea primilor trei ani, Bill Clinton îi scria lui Emil Constantinescu: „România este un partener valoros. Dumneavoastră şi ţara dumneavoastră continuaţi să fiţi lideri în procesul de pace şi stabilitate în Sud Estul Europei. Statele Unite apreciază România în mod special pentru sprijinul statornic oferit eforturilor NATO de soluţionare a crizei din Kosovo şi continuarea cooperării în promovarea democraţiei în Serbia”.
Acum, când aniversăm douăzeci de ani de la lansarea Parteneriatului strategic cu SUA, moştenirea pe care Emil Constantinescu a lăsat-o României îşi arătă roadele. Pe 9 iunie 2017, preşedintele Klaus Iohannis afirma în timpul vizitei sale la Casa Albă: “E important că sărbătorim 20 de ani de parteneriat. Acest parteneriat cu SUA a modelat România aşa cum este astăzi, o democraţie solidă, cu o economie sustenabilă”.
Un fragment referitor la Parteneriatul strategic româno-american, din filmul documentar „The Turning Point: Romania-NATO 1996-2000”, prezentat în octombrie 2014 la School of Foreign Service (Georgetown University, Washington) și School of Law (New York University), poate fi urmărit accesând:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu