EXCLUSIV  Amnistie fiscală. Vâlcov, sintagma care atrage atenția. Coșea: Este ultima noastră șansă

mircea.cosea / 26 iul 2018 / 16:36 Salveaza PDF Comentarii
Economie
Descriere foto: Economie

Profesorul universitar Mircea Coșea, doctor în Științe Economice, într-o analiză pentru DC News, a vorbit despre restartarea economiei românești pornind de la faptul că Darius Vâlcov, consilier de stat, a anunțat intenția guvernului de a introduce o amnistie fiscală.

Este necesară restartarea economiei?


analiză de Mircea Coșea

 

Domnul Darius Vâlcov, consilier de stat al doamnei prim ministru a anunțat într-un interviu la un post de televiziune intenția guvernului de a introduce o amnistie fiscală. Nu voi aborda problematica unei astfel de amnistii, deși importantă și interesantă, deoarece în momentul de față, pentru mine mult mai interesant a fost modul în care domnul consilier de stat a justificat necesitatea amnistiei.

Acesta a spus că: "Amnistia fiscală este prevăzută în programul de guvernare, în sensul în care se vorbeşte, la capitolul despre restartarea mediului de afaceri".

Pentru mine, cheia acestei explicații este sintagma: "restartarea mediului de afaceri". Dacă ținem seama de faptul că suntem într-o economie de piață, mediul de afaceri poate fi înțeles într-un sens mai larg, adică ansamblul activităților cu caracter economic. Deci se poate spune: restartarea economiei.

De ce dau atâta importanță acestei sintagme? Pentru că, din punctul meu de vedere, singura șansă pe care România o are de a se dezvolta sănătos și de a reduce substanțial și rapid decalajele care o mai despart de lumea modernă și civilizată este promovarea unei politici economice de tipul " punct și de la capăt", ceea ce ar putea fi și " restartarea economiei".

Continuarea parcursului economic actual conduce la un blocaj iminent, este un drum orientat spre consolidarea pe termen lung a poziției României de țară subdezvoltată raportat la parametrii dezvoltării la nivelul Uniunii Europene.

Desigur, s-ar putea spune: de ce să restartăm atâta timp cât economia crește și are rezultate bune? Întrebarea s-ar justifica numai dacă cei care ar pune o astfel de întrebare abordează o viziune exclusiv cantitativă și pe termen scurt, adică dacă s-ar mulțumi să ia notă doar de creșterile nominale ale PIB-ului de la an la an, ale producțiilor industriale și agricole, de creșterea veniturilor populației sau de volumul și calitatea consumului.

Evident, România a progresat și progresează și, în pofida criticilor politicianiste, statisticile atestă ridicarea standardului de viață al populației.

Este foarte probabil ca peste cinci sau zece ani, românii vor trăi mai bine decât acum, vor consuma mai mult și se vor bucura de servicii mai bune.

Nimeni nu poate contesta această predicție bazată pe logica mecanismului globalizării. Aceasta, chiar dacă este criticată, are un efect cert de antrenare/contaminare care transferă direct și indirect fluxurile de progres și dezvoltare pe întreaga arie a economiei globale. Incontestabil, și România va fi beneficiară a acestor fluxuri.

Problema este însă cu totul alta.

Este aceea a faptului că oricât de mult și bine ar crește actuala economie românească și, în consecință, nivelul de trai al românilor, decalajele dintre România și marea majoritate a țărilor europene se vor menține, condamnându-ne la ocuparea unui loc marginal și inferior în ierarhia economiei europene, caracterizat printr-un grad înalt și periculos de dependență față de evoluția și dinamica piețelor țărilor aflate în centrul de forță al Uniunii Europene.

Explicația acestei situații rezidă în tipul și modul de funcționare a structurii economiei românești. Actuala structură a economiei românești ne situează pe ultimul cerc concentric al integrării europene dacă se consideră centrul acestuia nucleul occidental al UE.

Această structură s-a realizat prin influențe exclusiv externe, prin pătrunderea haotică a capitalului străin pe calea delocalizărilor, urmare a faptului că nu a existat o strategie națională pe termen lung menită să definescă prioritățile structurale pe baza analizei factorilor naționali de avantaj comparativ. Economia românească a fost transformată într-un subcontractor specializat în producerea de piese de schimb, subansambluri şi produse de lohn pentru pieţele occidentale.

Este o structură care a transformat economia românească într-o piața dependentă de import. Ca urmare a incapacității conceperii și organizării unui sistem modern de exploatare agricolă și a valorificării resurselor agricole proprii, consumul primar de produse agricole și alimente este provenit în proporție de cca. 70% din import.

Structura actuală a condus la un proces de involuție a nivelului de dezvoltare industrial. Ca urmare a efectelor conjugate ale lipsei de strategie și a infuziei haotice de capital străin s-a accentuat caracterul de economie "manufacturieră de asamblare" în dauna caracterului de economie "de inovare și cercetare".

România are un "rău" structural care determină majoritatea dificultăților și nejunsurilor pe care le avem. Acest rău structural poate fi explicat simplist prin lipsa cronică de resurse financiare.

Altfel spus, România suferă de o decapitalizare structurală datorită faptului că are o structură a economiei neadaptată cerințelor actuale care produce valoare adăugată sub media europeană. Mai grav este faptul că în cea mai mare parte această valoare adăugată este capitalizată în exterior, fie prin transferul profiturilor, fie prin tezaurizare în exterior a unor sume ilicite.

În acest moment al evoluției prin schimbare a modelului global al devoltării, structura economiei noastre devine și mai neadecvată unei dezvoltări sănătoase.

Chiar dacă în România se acordă prea puțină atenție acestor schimbări, ele sunt studiate intens în alte țări deoarece se estimează că multe din consecințele lor vor conduce la reașezarea și reorientarea modelului global de dezvoltare. Schimbările preconizate sunt grupate în trei categorii: schimbarea extrem de rapidă a mediului (cu accent pe topirea calotei polare); schimbarea diviziunii internationale a muncii prin trecerea la etapa 4.0 a revoluției industriale (a patra revoluția industrială); deteriorarea condițiilor pieței globale ca urmare a creșterii tendințelor protecționiste. Desigur, schimbările climatice sunt importante dar celelalte două categorii sunt de o importanță vitală. Diviziunea muncii pe 4.0 ne produce daune importante deoarece noi suntem încă în stadiu manufacturier ceea ce ne cantonează în zonă periferică a structurii economice caracterizată prin creare de valoare adăugată mică iar modificările de pe piața globală ne impun restricții la export agravând și mai mult situația deficitară a contului curent.

Problema decalajului de dezvoltare dintre România și alte state din UE trebuie pusă și în contextul condițiilor pe care le generează însăși apartenența României la UE.

Uniunea Europeană funcționează pe principiile unui model economic integrator.

Modelul economic integrator funcționează, la rândul său, printr-un mecanism ce l-am putea numi ”de echilibrare prin dezechilibre", adică un sistem de compensare a gradului de valorificare a capitalului prin diferențele de condiții de valorificare de la o entitate economică la alta, în cazul de față de la o țară membră la alta.

Trebuie spus un adevăr greu de recunoscut, acela că Uniunea Europeană funcționează prin menținerea unor decalaje economice între țările membre. Uniformizarea sau omogenizarea nivelurilor de dezvoltare ar face imposibilă valorificarea capitalului la un nivel competițional necesar contrabalansării concurenței altor actori economici globali ca SUA sau BRICS.

Concluzia: UE (prin interesul nucleului ei de forță) are nevoie funcțională de țări membre cu un nivel de dezvoltare inferior sau puțin peste media europeană. România nu numai că a fost acceptată din acest motiv, dar există în continuare interesul menținerii ei la un grad de decalaj apt de a asigura condiții mai bune de valorificare a capitalului nucleului dur prin avantajele unei forțe de muncă mai ieftine, a unei legislații mai puțin ferme și clare ca și a unui grad inferior de competitivitate. Delocalizarea spre România a capitalurilor ca și opoziția diplomatică și instituțională europeană față de creșterea salariului minim în România sunt relevante în acest sens.

Este cazul să privim mai pragmatic relația cu UE în sensul eliminării tendiței de idilizare. UE este încă expresia unor interese naționale ale membrilor săi chiar dacă apar voalat prin intermediul unor firme sau companii. Sunt prioritare relațiile de piață și nu de "întrajutorare prietenească".

Trebuie să devenim mai atenți cu interesul nostru imediat și de perspectivă în condițiile în care " reconstrucția" UE de după Brexit este tot mai mult marcată de voința și interesele noului tandem franco-german.

Desigur, o reducere a decalajului dintre membri este necesară, dar o apropiere sensibilă a nivelurilor de dezvoltare ar fi posibilă doar prin mari schimbări instituționale și de abordare politică (renunțarea la conceptul Europei cu mai multe viteze, uniformizarea politicii bugetare etc) pe care actualmente nu le putem constata.

Mai este un aspect nefast al structurii economice românești: natura proprietății acesteia.

Ultimii ani au marcat declanșarea unui atac puternic împotriva elementelor de capital românesc ale structurii economiei. Atacul a fost dat de către două elemente de forță : ANAF și DNA care prin blocarea intempestivă și arbitrară a conturilor zecilor de mii de întreprinderi mici și mijlocii sau prin abuzurile unor anchete ale procurorilor au distrus o bună parte a capitalului antreprenorial românesc.

Aceste pierderi de substanță națională trebuie rapid reparate prin măsuri ce pot fi incluse într-o eventuală politică de restartare a economiei.

În cele de mai sus am încercat să demonstrăm de ce avem nevoie de o restartare a economiei. Suntem într-un moment al evoluției cadrului economic global în care dacă nu trecem urgent la regândirea politicii economice cu accent pe restructurarea industrială și prelucrarea superioară a resurselor interne ne vom consolida în poziția de subdezvoltare în contextul parametrilor (comparabilitate) europeni.

Restartarea ar fi o nouă viziune asupra strategiei de dezvoltare a României care ar avea ca obiect central transformarea factorilor noștri de avantaj comparativ în factori de avanaj competitiv. O astfel de viziune nu ne-ar mai mulțumi dacă am avea un ritm mare de creștere economică în condițiile în care structura inadecvată a economiei va diminua efectul creșterii aupra nivelului de trai prin incapacitatea acoperirii sporului de cerere prin sporul ofertei din producția româneasă, dezechilibrând balanța comercială. Nu ne-ar mai mulțumi că avem o creștere a producției de cereale dacă le exportăm și importăm cocă congelată pentru pâine. Nu ne-ar mai mulțumi nici dacă vom avea o creștere importantă de locuri de muncă dacă acestea vor fi urmare a construcției în România nu a uneia ci chiar a mai multor fabrici de cabluri sau șuruburi pentru marile mărci de automobile din occident.

Trebuie făcut pasul de la dezvoltarea cantitativă de tip extensiv la dezvoltarea calitativă de tip intensiv. Din punctul meu de vedere, acest pas nu poate fi făcut decât prin restartare. Presupune curaj și determinare politică, dar este ultima noastră șansă de a ne depăși condiția de ultima sau penultima economie în ierarhia europeană.

Nota redacției - titlul și leadul aparțin DC News.



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26