Congresul Naţional de Urologie ROMURO 2025: Cele mai noi descoperiri și tehnici medicale din urologia europeană ajung în România

Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/
Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/

Peste 500 de specialiști din Europa vin la Poiana Brașov, la ROMURO 2025.

Ediția cu numărul 41 a Congresului Național de Urologie cu participare internațională – ROMURO 2025, manifestare științifică recunoscută și inserată pe agenda EAU (European Association of Urology), va reuni la Poiana Brașov, în perioada 8-10 mai, peste 500 de cercetători științifici, cadre didactice universitare, medici primari, specialiști și rezidenți în urologie, precum și din multiple alte specialități medicale, din țări precum Grecia, Polonia, Italia, Austria, Franța și România.

Evenimentul se va derula în Centrul de Conferințe K2 Alpin și beneficiază de un amplu program științific ce acoperă toate cele 12 supraspecialități ale urologiei, cu state-of-the-art lectures, prezentări de podium, sesiuni de postere moderate, sesiuni video de proceduri laparoscopice și robotice, precum și peste 150 de lucrări științifice. Toate acestea aduc în medicina românească cele mai noi descoperiri și tehnici medicale din urologia europeană, având ca principal obiectiv îmbunătățirea constantă a condițiilor de diagnostic și tratament, precum și a celor legate de prevenție și monitorizare a pacienților.

Un alt punct de atracție al evenimentului îl constituie prezența Școlii Europene de Urologie, în cadrul căreia se vor derula cursuri speciale dedicate tinerilor medici urologi. De asemenea, va avea loc și modulul de practică laparoscopică „Hands on Training”, menit să ridice performanțele urologice în domeniul chirurgiei minim invazive.

În prima zi a Congresului Național de Urologie ROMURO 2025 va avea loc și lansarea celei de-a doua ediții a Tratatului de Urologie, un tratat elaborat în trei volume și structurat în 84 de capitole, la realizarea căruia au contribuit membrii Asociației Române de Urologie (ARU) și colegi din specialități medicale apropiate sau complementare.

„Consider că această nouă ediție a Congresului Național de Urologie reprezintă un nou punct de referință pentru urologia românească ce poate fi catalogată în prezent, ca una superpozabilă urologiei aplicate în marile centre medicale europene, cele patruzeci de acte științifice înregistrate de ROMURO până acum contribuind substanțial la dezvoltarea permanentă în România a acestei specialități complexe care astăzi se poate înscrie într-un grad de înaltă performanță medicală datorită pregătirii solide și continue de care dau dovadă urologii români, a echipamentelor și tehnologiilor de ultimă generație, a rezultatelor înregistrate în fiecare an în aria științifică, dar mai ales în cea clinică unde provocările sunt din ce în ce mai mari”, a declarat academicianul Ioanel Sinescu, Directorul Centrului de Uronefrologie și Transplant Renal din cadrul I.C. Fundeni din București și Președinte al Asociației Române de Urologie.

În cadrul congresului vor avea loc patru momente deosebite

În cadrul congresului vor avea loc patru momente deosebite:

1) Lansarea Tratatului de Urologie, ediția a II-a, 2025, elaborat în 3 volume, cu 84 de capitole, de membrii ARU și de colegi din specialități medicale apropiate/complementare. În istoria profesional-științifică a Asociației Române de Urologie, această realizare va rămâne un moment de referință pentru evoluția ulterioară a urologiei românești. Evenimentul va avea loc în ziua de Joi, 8 Mai 2025, ora 13:15, în Centrul de Conferințe K2 Alpin.

2) Prezența la Congresul Național al ARU – ROMURO 2025 a Școlii Europene de Urologie (ESU). Programul Asociației Europene de Urologie, ESU, va avea loc în ziua de Vineri, 9 Mai, între 11:00-14:00. Vor conferenția: Prof. Dr. E. Liatsikos, Patras (Grecia) – ESU Chairman, Prof. Dr. E. Bres-Niewada, Pruszkow (Polonia) – membru al ESU și membri ai ARU, în cadrul discuțiilor interactive (prezentări de cazuri, indicații terapeutice, proceduri, incidente, accidente, complicații etc).

3) Hands-on training in endourology and laparoscopy, 11 stații de lucru, Joi 8 Mai, 11:00- 17:30 și Vineri, 9 Mai, 10:00-19:00. Aceste sesiuni sunt adresate, în principal, rezidenților și tinerilor urologi, în formare, angajați la diverse proceduri de specialitate, tehnologii de înaltă performanță, minim invazive (endourologie a aparatului urinar inferior, endoscopie înaltă rigidă / flexibilă, laparoscopie etc).

4) Provocarea experților cu cazuri cheie ”de coșmar” (”Challenge the experts with nightmare cases”). Sesiunea va avea loc Vineri, 9 Mai, 15:00-17:00, cu participarea membrilor ARU cu experiență recunoscută în specialitate, a reprezentanților ESU și a Prof. Dr. Michael Chrisofos (Grecia), participant la congresul ARU cu conferința: ”Cancerul de prostată local avansat și cu risc foarte ridicat”(Joi, 8 Mai, 18:50-19:10).

5) În cadrul congresului se vor derula 20 de simpozioane satelit ale firmelor medicale cu tehnologii inovatoare, proceduri terapeutice, medicamente, terapii moderne etc, în vasta arie a patologiei urologice cu cele 12 supraspecialități ale sale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel