€ 5.0911
|
$ 4.3417
|
Curs valutar: € 5.0911
|
$ 4.3417
 

Alexandru Rogobete anunță schimbări majore în organizarea spitalelor publice
Autor: Dana Mihai

ministrul-rogobete_04565600 Foto Dana Mihai - DC News
 

Alexandru Rogobete a anunțat, într-o postare pe Facebook, că în ședința de Guvern de astăzi au fost adoptate modificări legislative importante.

Ministrul Sănătății a explicat că avem nevoie de reguli mai clare în spitalele publice și responsabilități bine definite.

"Tot în ședința de Guvern de astăzi, am făcut un pas important pentru organizarea corectă a sistemului de sănătate.
Prin modificările legislative adoptate, punem ordine în modul în care funcționează spitalele publice: reguli mai clare, responsabilități bine definite și organizare adaptată realității fiecărei unități medicale. 

Ambulatoriile de specialitate pot fi organizate mai eficient, inclusiv cu program extins până la ora 20:00, acolo unde există adresabilitate și capacitate. Asta înseamnă acces real la consultații pentru pacienți, mai puțină presiune pe urgențe și continuitate în îngrijirea medicală.

Schimbarea modului de finanțare a spitalelor

Facem, în același timp, pasul necesar în finanțare: ieșim treptat din logica „numărului de paturi” și mergem către o finanțare care reflectă activitatea reală din spitale — servicii medicale efectiv realizate și răspuns concret pentru pacient.

Prin modificarea de astăzi, creăm cadrul pentru înființarea programului de finanțare a cabinetelor de stomatologie din sistemul public, cu finanțare directă de la Ministerul Sănătății, prin Programul Național AP-STOMA. Este o schimbare importantă, care aduce stomatologia în zona de prevenție, intervenție rapidă și acces pentru copii și adulți.

Citește și: Bani mai mulţi pentru CNAS. "Garanţia că pacienţii îşi pot continua tratamentul fără întreruperi"

De asemenea, am clarificat cadrul legal prin care cultele religioase recunoscute pot înființa și organiza unități sanitare, inclusiv spitale sau centre medicale de îngrijiri paliative, pentru a completa rețeaua de servicii medicale acolo unde este nevoie.

Un sistem bine organizat înseamnă reguli clare, responsabilitate și servicii construite în jurul pacientului. Încrederea se construiește prin fapte. Încrederea ne face bine", a scris Alexandru Rogobete, pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close