€ 5.0911
|
$ 4.3417
|
Curs valutar: € 5.0911
|
$ 4.3417
 

Peste 2 milioane de români, sub presiune: Sindicatele critică Guvernul pentru amânarea majorării salariului minim
Autor: Iulia Horovei

salariul-minim-la-nivel-european-ministerul-uncii_23214600 Creșterea salariului minim, amânată pentru iulie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
 

Blocul Național Sindical critică decizia Guvernului de a amâna majorarea salariului minim de la 1 ianuarie 2026 și de a o aplica începând cu 1 iulie 2026.

Blocul Național Sindical vede decizia Coaliției de guvernare de a majora salariul minim brut la 4.325 lei începând cu 1 iulie ca fiind „incorectă, abuzivă, lipsită de fundament economic și social, și contrară legislației în vigoare”.

Ei solicită guvernanților să revină asupra deciziei și „să respecte atât prevederile legale, cât și fundamentele economice, sociale și statistice care au stat la baza determinării salariului minim în 2026”.

„Salariații cu venituri mici nu pot suporta, încă o dată, nota de plată a politicilor inflaționiste ale statului!”, avertizează sindicaliștii.

Mecanismul legal pentru salariul minim 2026

Aceștia spun că țara noastră are, începând cu anul 2025, un mecanism clar, predictibil și agreat de toate părțile (Guvern, patronate și sindicate) pentru stabilirea salariului minim, mecanism adoptat prin HG nr. 35/2025, ca urmare a recomandărilor Comisiei Europene formulate în cadrul Semestrului European. Această formulă, spun ei, duce la „determinarea salariului minim în baza unor indicatori cheie, precum: evoluția PIB, rata inflației, productivitatea muncii și  coșul minim de consum, în deplină concordanță cu Convenția OIM nr. 131/1970, ratificată de România prin Decretul nr. 83/1975 și Directiva (UE) 2022/2041 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană”.

„Nimeni nu a contestat această formulă la momentul adoptării ei de către Guvern, tocmai pentru că este corectă din punct de vedere economic, respectă principiile economiei de piață și angajamentele internaționale asumate de România”, se arată într-un comunicat al BNS.

„Aplicarea formulei legale indică în mod clar că salariul minim brut pentru anul 2026 trebuie să fie de cel puțin 4.325 lei începând cu 1 ianuarie, nu de la jumătatea anului. Amânarea creșterii până la 1 iulie echivalează, în fapt, cu o înghețare a salariului minim pentru primele șase luni ale anului și are efecte directe și grave asupra unui număr foarte mare de salariați”, avertizează sindicaliștii, spunând că datele sunt elocvente - în condițiile în care salariul minim a crescut în ianuarie 2025 cu 9,45%, productivitatea muncii este estimată la o creștere de 9,9%, iar rata inflației în 2025 se apropie de 10%, fiind de aproape trei ori mai mare decât media UE. 

„Decizia coaliției privind creșterea salariului minim de la 1 iulie 2026 este una ticăloasă care întărește constatarea că actuala clasă politică se comportă ca și cum ar fi stăpânii României. De ce? Avem o lege în vigoare, aprobată de Parlament, care stabilește că salariul minim crește de la 1 ianuarie! Este legea care transpune Directiva europeană privind salariul minim. Apoi, avem o Hotărâre de Guvern nr. 35 din 2025 care stabilește indicatorii, calcule și analiză de impact pentru determinarea salariului minim. Toate acestea sunt evaluate și prezentate de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale după estimările Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză. Stabilirea valorii salariului minim nu este o negociere la tarabă, ci este rezultatul unor evaluări tehnice, în baza unor criterii și a unor indicatori clar stabiliți!”, a declarat președintele BNS, Dumitru Costin. 

Avertismentul sindicaliștilor: Scădere severă a puterii de cumpărare. 2 milioane de români, sub presiune

În aceste condiții, mai spun sindicaliștii, „înghețarea salariului minim în termeni reali va conduce la o scădere severă a puterii de cumpărare în 2026, în special pentru cei mai vulnerabili lucrători. La finalul anului 2026, puterea de cumpărare a salariului minim riscă să fie mai mică decât în 2024”. 

BNS avertizează că afectați de această decizie sunt aproape 1,8 milioane de salariați, care se află în intervalul 4.050 – 4.350 lei, în timp ce peste 849.000 de salariați al căror venit minim va fi înghețat încă 6 luni la valoarea de 4.050 lei.

„De la 1 iulie 2026, numărul celor plătiți cu salariul minim va crește la peste 1,8 milioane de salariați. Menținerea deducerii fiscale de 300 va afecta suplimentar, de la 1 iulie, peste un sfert de million de lucrători aflați în plaja 4.326 lei - 4.525 lei întrucât vor avea venituri salariale nete mai mici decât cei plătiți cu salariul minim de 4.325 lei. Cu o astfel de abordare în politica fiscală și a salariului minim, România consolidează una dintre cele mai toxice piețe de muncă din U.E. și adâncește sărăcia în muncă!”, se mai arată în nemulțumirile BNS.

BNS atrage că peste 2 milioane de lucrători români se vor afla în 2026 „sub o presiune uriașă, pentru că în acest an au pierdut deja tot ceea ce câștigaseră din creșterea salariului minim la 1 ianuarie 2025, ca urmare a inflației ridicate. Anul viitor va continua să adâncească rata sărăciei în muncă!”.

Citește și: „Bolojan urăște salariații și cetățenii din România”, acuză Hossu. Ce se întâmplă cu salariul minim de la 1 ianuarie 2026

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close