Principalul responsabil de lobby al OpenAI le transmite, în privat, potențialilor pentru alegerile din 2028 din SUA că inteligența artificială va juca un rol decisiv în campaniile lor pentru Casa Albă, iar „candidatul care va reuși să contureze o a treia cale convingătoare, între cei care ar lăsa IA să evolueze fără nicio limită și cei care ar păstra controlul asupra tehnologiei în mâinile unei elite autoproclamate, va avea ocazia să definească un nou contract social pentru această nouă eră”.
Într-o notă transmisă unor pretendenți la funcția supremă obținută de Politico, Chris Lehane susține că aceștia au nevoie de o filozofie de guvernare privind inteligența artificială (IA), nu doar de câteva idei pregătite pentru temele principale ale campaniei. El avertizează că democrații, în special, s-ar putea trezi de partea greșită a dezbaterii dacă se opun infrastructurii necesare pentru dezvoltarea acestei tehnologii.
O dispută legată de centrele de date ar putea avea consecințe care depășesc cu mult sfera proiectelor locale, avertizează Lehane. Dacă SUA își pierd avantajul în domeniul IA în fața Chinei, scrie el, „acest lucru ar putea deveni, pentru 2028, echivalentul votului din 2002 pentru declanșarea războiului din Irak”.
Documentul reprezintă o încercare a gigantului din domeniul IA de a influența modul în care aspiranții la Casa Albă gândesc și vorbesc despre această tehnologie, în contextul în care ambele partide încep pregătirile pentru următoarea cursă prezidențială. Nota a fost trimisă către aproximativ șase potențiali candidați, precum și către câțiva membri ai Congresului și figuri politice influente, potrivit unei persoane familiarizate cu conținutul documentului, care a solicitat anonimatul pentru a discuta despre aceste conversații private.
OpenAI a refuzat să comenteze informațiile din notă.
OpenAI: Candidatul care va avea ocazia să definească un nou contract social
Lehane, un veteran al politicii democrate, care a ocupat funcția de secretar de presă al vicepreședintelui de la acea vreme, Al Gore, susține că aspiranții la președinție ar trebui să le ofere alegătorilor o cale de mijloc: între o dezvoltare a IA complet neîngrădită și concentrarea controlului asupra tehnologiei în mâinile unei „elite autoproclamate”.
„Candidatul care va reuși să contureze o a treia cale convingătoare, între cei care ar lăsa IA să evolueze fără nicio limită și cei care ar păstra controlul asupra tehnologiei în mâinile unei elite autoproclamate, va avea ocazia să definească un nou contract social pentru această nouă eră”, precizează Lehane.
El compară epoca actuală cu „New Deal”-ul din 1932, afirmând că viitorul președinte va avea oportunitatea de a regândi „relația dintre oameni și o nouă forță, cu un potențial transformator, care le influențează viețile”.
Lehane consideră că inteligența artificială (IA) își face deja simțită prezența în contextul alegerilor din SUA din 2026, iar centrele de date au devenit un simbol al îngrijorărilor legate de costul vieții. De asemenea, el vede în progresul tehnologic rapid o sursă de anxietate pentru un electorat care simte că „contractul social” a fost fracturat.
Totuși, potrivit lui Lehane, peisajul va fi diferit în 2028, pe măsură ce capacitățile IA continuă să evolueze, iar americanii devin tot mai familiarizați cu această tehnologie.
În nota sa, el încurajează candidații să le demonstreze alegătorilor că oamenii vor rămâne la cârma deciziilor cu impact major. De asemenea, îi îndeamnă să abordeze chestiuni precum: cum ar trebui să arate legislația fiscală în era IA, cum pot fi protejați copiii, dacă IA poate contribui la un trai mai accesibil din punct de vedere financiar și dacă SUA își pot menține avansul tehnologic în fața Chinei.
Jacob Coxon, fost cercetător OpenAI și Anthropic: „Nu știm cum să împiedicăm AI să-și stabilească propriile obiective”
Reamintim că, la începutul lunii octombrie, un fost cercetător al OpenAI și Anthropic a avertizat că industria inteligenței artificiale nu ştie încă să împiedice modelele avansate să îşi stabilească propriile obiective şi să încerce să le atingă. Jacob Coxon le-a cerut companiilor să încetinească dezvoltarea AI şi să acorde prioritate măsurilor de siguranţă.
„Nu ştim cum să împiedicăm (modelele) să-şi stabilească propriile obiective”, în afara controlului creatorilor lor, a explicat Jacob Coxon, „şi nu avem măsurile de siguranţă care să le împiedice să încerce să le atingă”.
În septembrie, Coxon a publicat pe platforma X un text în care îşi explica decizia de a demisiona de la Anthropic afirmând că dezvoltatorii de AI „cred cu adevărat că aceasta ne-ar putea ucide pe toţi până la sfârşitul deceniului”.
„Acestea vor fi în curând sisteme supraomenești care pot pirata orice, pot revoluționa orice domeniu peste noapte și pot dobândi putere și resurse reale. Cu toții am fost martori la progresul în fiecare dintre aceste domenii, iar progresul nu încetinește”, spunea Jacob Coxon.


