Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat sâmbătă că există un interes tot mai mare la nivel internațional pentru obținerea unei încetări a focului limitate în Marea Neagră.
Obiectivul este asigurarea transporturilor neîngrădite de energie și cereale dinspre Rusia și Ucraina, în condițiile în care navele comerciale sunt frecvent atacate în regiune.
Rubio a precizat, în cadrul unei conferințe de presă organizate în marja reuniunii G20 de la Atlanta, că Statele Unite analizează propunerile venite din partea Turciei și Indiei pentru deblocarea transporturilor de cereale.
„Această situaţie ameninţă securitatea alimentară la nivel mondial, precum şi, într-o anumită măsură, securitatea energetică”, a spus Rubio. „Ne dorim să realizăm acest lucru. Nu pune capăt războiului, dar, cel puţin, soluţionează un aspect specific al acestuia”.
Erdogan cere Rusiei și Ucrainei să acționeze responsabil în Marea Neagră
Tot sâmbătă, la Istanbul, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a îndemnat Rusia și Ucraina să acționeze „în mod responsabil” în Marea Neagră. Declarația a fost făcută după întrevederea cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, potrivit AFP, citat de Agerpres.
„Este clar că atacurile asupra navelor civile şi acţiunile care duc la o escaladare suplimentară a tensiunilor în Marea Neagră nu servesc intereselor nimănui”, a declarat Erdogan.
„Nu putem accepta, sub nicio formă, aceste atacuri, indiferent de cine le comite sau de justificările invocate. Facem apel la toate părţile să acţioneze în mod responsabil în această chestiune”.
Zelenski, acord cu Erdogan
La rândul său, Volodimir Zelenski a anunțat că a convenit cu liderul turc să lucreze la reluarea coridorului pentru cereale din Marea Neagră.
„Am convenit astăzi cu preşedintele Erdogan să lucrăm la coridorul pentru cereale din Marea Neagră”, a declarat Zelenski în cadrul unei conferințe de presă, făcând referire la acordul din 2022 cu Rusia, care a permis exportul în siguranță al anumitor produse agricole din Ucraina, notează EFE.
„Turcia susţine măsurile menite să asigure navigaţia în siguranţă în Marea Neagră”, a adăugat liderul ucrainean, după întâlnirea cu Erdogan, desfășurată la Palatul Dolmabahce din Istanbul.


