Noua alianță dintre Uniunea Europeană și Canada caută să limiteze reacțiile de furie din partea Statelor Unite ale Americii. Premierul canadian Mark Carney a precizat că va fi vorba de o „asociere fără aderare”.
Astăzi, oficialii din Uniunea Europeană și Canada aceștia vor prezenta domeniile pe care intenționează să se concentreze în anul următor, pe măsură ce își intensifică cooperarea transatlantică, scrie Politico.
„Canada are obiective pentru care are nevoie de tehnologia noastră – așadar, se poate construi o relație excelentă dacă există o concentrare pe acest aspect”, a declarat pentru Policio un înalt oficial al UE, referindu-se la provocările comune legate de diversificarea parteneriatelor, dincolo de SUA și China. Oficialul a solicitat anonimatul pentru a putea vorbi deschis despre negocieri diplomatice sensibile între Bruxelles și Ottawa.
Unul dintre interesele fundamentale ale UE în relația cu Canada, a explicat oficialul, este oportunitatea pentru blocul comunitar de a-și diversifica aprovizionarea cu materii prime critice și surse de energie, reducându-și astfel dependența față de China și, respectiv, Rusia.
„Ei dețin cea mai mare parte din ceea ce avem nevoie. Există, de asemenea, o oportunitate uriașă de a aduce combustibili fosili și gaze din Canada în UE”, a spus oficialul, referindu-se la resursele minerale canadiene.
Canada, „membru asociat” al UE? Sau nu!
Premierul Mark Carney a minimalizat controversa privind oportunitatea ca UE să eticheteze relația cu Canada drept „calitate de membru asociat”. El a afirmat joi că aceasta este o chestiune secundară în raport cu ceea ce a fost prezentat drept un summit de o importanță majoră.
La începutul acestei săptămâni, Germania, Franța, Grecia și alte state s-au opus includerii acestei denumiri într-o declarație comună UE-Canada, care urmează să fie publicată la Montreal. Această opoziție a apărut după ce, în septembrie, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus termenul de „calitate de membru asociat”.
Însă, Carney a declarat joi că noua alianță nu este „un exercițiu de marketing” și că denumirea nu are importanță.
„Ceea ce contează este ca elementele complementare dintre cele două jurisdicții ale noastre să ne consolideze suveranitatea - să consolideze suveranitatea Europei - în domenii precum autonomia strategică, materiile prime critice, energia și alte aspecte, inclusiv inteligența artificială”, a spus el.
Mark Carney și Ursula von der Leyen fac demersuri pentru a apropia UE și Canada într-un parteneriat din care nu fac parte Statele Unite ale Americii. Cele două vor trebui să acționeze cu mare prudență, urmând un plan de lucru de tip „asociere fără aderare”, pe parcursul ultimilor ani ai mandatului președintelui american Donald Trump.


