Cele mai citite

O tânără din Iași, la un pas să-și piardă vederea după ce a purtat lentile de contact cumpărate de pe Internet

Iulia Horovei Autor: Iulia Horovei
lentile de contact
O tânără aplicându-și o lentilă de contact. Sursa foto: Pexels, rol ilustrativ

O tânără în vârstă de 20 de ani din Iași a ajuns în stare gravă la spital, după ce a purtat lentile de contact cumpărate de pe un site.

O tânără în vârstă de 20 de ani a ajuns în stare gravă la Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf.Spiridon” după ce ar fi cumpărat o pereche de lentile de pe un site, a relatat, luni, prof. univ. dr. Camelia Bogdănici, şefa Clinicii de Oftalmologie din cadrul unității medicale.

Tânăra nu mai vedea aproape deloc

„Pacienta vedea extrem de puţin. Nici măcar primul rând de la tabloul la care se verifică acuitatea vizuală, nu putea sta cu ochii deschişi, pentru că avea o infecţie foarte gravă. Ne-am pus problema dacă este o infecţie bacteriană a corneei sau este şi un element toxic. Am cerut imediat lentilele ca să le vedem şi să le cercetăm la analize la laboratorul de microbiologie (la rezultat - n.r.). Au ieşit bacterii gram negative care sunt extrem de severe - acinetobacter şi klebsiella”, a declarat jurnaliştilor prof. univ. dr. Camelia Bogdănici.

Potrivit medicului, atunci când au fost verificate lentilele, acestea aveau zone decolorate: „În momentul în care ne-a arătat lentila de contact colorată am văzut zone decolorate. Pacienta spunea că la un moment a văzut pete decolorate pe lentila de contact”, a mai declarat dr Bogdănici.

Potrivit medicului, tratamentul cu antibiotic şi-a făcut efectul în trei zile: „Astăzi (luni - n.r.) pacienta vede sută la sută, dar încă are leziuni pe cornee”, a declarat dr Bogdănici.

Medicul sfătuieşte ca lentilele de contact să fie cumpărate din cabinete specializate.

„Atragem atenţia tuturor celor care vor să cumpere de pe Internet că, în primul rând, nu ştim dacă acestea sunt bune, sunt sau nu toxice. Pe de altă parte, să dai 30 de lei pe lentile colorate este extrem de puţin. Deja pentru noi a fost un semn mare de întrebare. În al doilea rând, atât la cabinetul medicului oftalmolog, cât şi în optica medicală sau farmacie, se dau soluţii de întreţinere a lentilelor (de contact - n.r.) şi în care să îţi ţii lentilele.

În al treilea rând, când sfătuim pe cineva să poarte lentile de contact, indiferent de ce fel, arătăm cât de lungi trebuie să fie unghiile, cum spălăm mâinile, cât de mult spălăm mâinile, pentru că nu e bine să rămână urme de săpun. Bineînţeles, că examinăm şi suprafaţa oculară, pentru că sunt pacienţi care au conjunctivită sau alte probleme”, a declarat dr. Bogdănici, potrivit Agerpres.

Riscurile purtării greșite a lentilelor de contact

Persoanele care poartă lentile de contact trebuie să fie atente cu privire la condițiile de păstrare și de utilizare ale acestora. Purtarea lor în timpul somnului, spre exemplu, poate crește riscul de infecții oculare grave care pot afecta vederea pe termen lung.

În timp ce unele tipuri de lentile de contact sunt comercializate ca fiind sigure pentru utilizarea peste noapte, purtarea oricărui tip de lentile în timpul somnului crește riscul apariției infecțiilor oculare.

Una dintre cele mai grave afecțiuni care pot rezulta din dormitul cu lentile de contact este cheratita bacteriană, o infecție a corneei. Această inflamație poate provoca leziuni de durată ale ochiului, inclusiv pierderea potențială a vederii, dacă nu este tratată prompt, potrivit DCMedical.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Social
Citește mai multe din Social
x close