€ 5.0923
|
$ 4.3442
|
Curs valutar: € 5.0923
|
$ 4.3442
 

Parlamentul European a votat în favoarea unui „spațiu Schengen militar”
Autor: Elena Aurel

recrutare soldati Parlamentul European a votat în favoarea unui „spațiu Schengen militar”. Sursa foto: https://www.freepik.com, @user17512913
 

Parlamentul European a votat pentru crearea unui „spațiu Schengen militar”, ce presupune eliminarea frontierelor interne pentru deplasarea trupelor și echipamentului militar.

Membrii Parlamentului European, reuniţi în sesiune plenară, s-au pronunţat miercuri în favoarea unui spaţiu Schengen militar, prin eliminarea frontierelor interne pentru deplasările de trupe şi echipament militar în Uniunea Europeană şi prin modernizarea reţelelor feroviare şi rutiere, a tunelurilor şi podurilor, potrivit Agerpres. 

O rezoluţie în această privinţă, elaborată pe baza rapoartelor elaborate de Petras Austrevicius (grupul Renew) şi Roberts Zile (grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni), a fost adoptată în plenul PE cu 493 de voturi pentru, 127 de voturi contra şi 38 de abţineri.

Războiul lansat de Rusia contra Ucrainei a atras atenţia asupra mobilităţii militare şi a nevoii urgente de a facilita mişcarea transfrontalieră rapidă de trupe şi echipamente în interiorul UE, afirmă eurodeputaţii. Ei subliniază că mobilitatea militară este un element esenţial pentru apărarea comună europeană, dar şi pentru securitatea flancului estic al UE, în special pentru ţările baltice şi Polonia.

Rezoluţia PE salută propunerea Comisiei Europene de majorare a bugetului alocat mobilităţii militare în următorul cadru financiar multianual 2028-2034 până la peste 17 miliarde de euro.

Eurodeputaţii le cer statelor membre UE să nu opereze tăieri în propunerea Comisiei Europene, aşa cum au făcut în bugetul pentru 2021-2027, atunci când au redus cu 75% fondurile propuse. Modernizarea celor aproximativ 500 de obiective de infrastructură, în special poduri şi tuneluri, ar necesita cel puţin 100 de miliarde de euro, adaugă membrii PE, care solicită executivului UE să simplifice procedurile pentru obţinerea finanţării pentru proiecte cu dublă utilizare (civilă şi militară).

Rezoluţia PE remarcă faptul că, deşi s-au înregistrat unele progrese semnificative pentru a consolida mobilitatea militară, încă există bariere administrative şi financiare, precum şi obstacole legate de infrastructură, ceea ce înseamnă că deplasarea echipamentului militar în interiorul UE poate dura uneori peste o lună.

VEZI ȘI: Fermierii protestează la Strasbourg: Europarlamentar austriac, declarații din mijlocul manifestaţiei

Investiții sporite în infrastructura militară europeană 

Membrii Parlamentului European le cer ţărilor membre UE şi Comisiei Europene să-şi sporească investiţiile în infrastructura de transport, în special de-a lungul celor patru coridoare ale mobilităţii militare din UE. De asemenea, ei vor să vadă aplicate mai multe soluţii digitale şi accelerate autorizaţiile de deplasare transfrontalieră, prin intermediul unor ghişee unice.

Ei recomandă măsuri favorabile creării unui 'spaţiu Schengen area', consolidat de o echipă operativă pentru mobilitate militară şi de un coordonator european pentru a eficientiza implementarea diferitelor iniţiative, Comisia Europeană urmând să prezinte o foaie de parcurs.

Parlamentul European accentuează că mobilitatea militară este o prioritate pentru cooperarea între UE şi NATO şi este esenţială pentru a permite deplasarea forţelor armate pe timp de pace, criză sau război.

Rezoluţia cere organizarea de exerciţii comune periodice şi a unor teste de stres pentru a identifica şi înlătura obstacolele. În plus, eurodeputaţii vor ca Uniunea Europeană să urmeze exemplul NATO şi să se asigure că trupe pentru reacţie rapidă pot trece frontierele interne din UE în 72 de ore pe timp de pace şi în 24 de ore în timpul unei situaţii de criză.

Pentru a menţine puterea şi capacitatea Europei de a descuraja agresorii, este esenţial să ne demonstrăm disponibilitatea de a acţiona. Aceasta include a avea capacitate de a desfăşura rapid trupe şi echipament în interiorul UE. Depăşirea obstacolelor administrative şi dezvoltarea infrastructurii cu dublă utilizare nu sunt un lux, ci o necesitate, a declarat co-raportorul Petras Austrevicius.

Potrivit co-raportorului Roberts Zile, în prezent există prea multe impedimente în calea mobilităţii militare care ar putea fi soluţionate rapid fără multe fonduri. Mobilitatea militară a devenit chiar mai urgentă în lumina războiului de agresiune al Rusiei contra Ucrainei, a spus Zile. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close