€ 5.0923
|
$ 4.3190
|
Curs valutar: € 5.0923
|
$ 4.3190
 

Consiliul pentru Pace, condus de SUA, va organiza prima reuniune a liderilor pe 19 februarie
Autor: Dana Mihai

Președintele Donald Trump Președintele Donald Trump / Sursa foto: Agerpres

Consiliul pentru Pace, promovat de preşedintele american Donald Trump, va organiza prima întâlnire a liderilor pe 19 februarie.

Consiliul pentru Pace, promovat de preşedintele american Donald Trump, va organiza prima întâlnire a liderilor pe 19 februarie, a confirmat sâmbătă un oficial al guvernului american, fără a oferi detalii suplimentare, transmite Reuters.

Despre planificata întâlnire a relatat iniţial Axios, care a menţionat că reuniunea va avea rol şi de conferinţă de strângere de fonduri pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza.

"Putem confirma că întâlnirea Consiliului pentru Pace este programată pe 19 februarie", a declarat oficialul într-un comunicat pentru Reuters. Întrebări suplimentare au fost trimise Casei Albe, care nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii.

Întâlnirea va avea loc la Institutul American pentru Pace din Washington, D.C., a relatat Axios.

Cel puţin un lider internaţional şi-a confirmat participarea. Prim-ministrul ungar Viktor Orban, unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai lui Trump din Uniunea Europeană, a declarat la un eveniment de campanie sâmbătă, în oraşul Szombathely, din vestul ţării, că va merge la Washington peste două săptămâni pentru a participa la întâlnirea Consiliului pentru Pace.

La sfârşitul lunii ianuarie, Trump a lansat consiliul pe care îl va prezida şi care, spune el, va avea ca scop rezolvarea conflictelor globale, ceea ce a dus la îngrijorarea unor experţi că un astfel de consiliu ar putea submina Organizaţia Naţiunilor Unite.

Citește și: În febra campaniei electorale din Ungaria, Orban merge în SUA. Prima reuniune a Consiliului pentru Pace al lui Trump

Guverne din întreaga lume au reacţionat cu prudenţă la invitaţia lui Trump de a se alătura iniţiativei. În timp ce unii dintre aliaţii Washingtonului din Orientul Mijlociu s-au alăturat, mulţi dintre aliaţii săi occidentali tradiţionali s-au ţinut până acum departe. Calitatea de membru permanent în consiliu costă 1 miliard de dolari. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close