Duel între geniile din sectorul inteligenţei artificiale (AI) şi o multitudine de vedete.
Duel între geniile din sectorul inteligenţei artificiale (AI) şi o multitudine de vedete: reclamele ce vor fi difuzate duminică în timpul galei Super Bowl ar putea da naştere uneia dintre cele mai importante bătălii de comunicare din ultimii ani, informează AFP.
În timp ce tarifele ating niveluri record, de până la 10 milioane de dolari pentru 30 de secunde de difuzare, mai multe companii au ales să scoată "artileria grea" în timpul meciului de fotbal american programat la Santa Clara (California), între echipele New England Patriots şi Seattle Seahawks, care vor disputa finala Ligii Naţionale de Fotbal (NFL) din Statele Unite.
Unele dintre anunţurile legate de acest eveniment intens mediatizat încep deja să atragă atenţia publicului.
Pe lângă înfruntarea de pe teren, confruntarea dintre companiile de AI generativă riscă să atragă atenţia duminică.
Pe de o parte, Anthropic, creatorul agentului conversaţional Claude, va investi pentru prima dată în publicitatea de la Super Bowl, difuzând o reclamă care ar trebui să ironizeze decizia conducerii rivalului său OpenAI de a integra reclame în ChatGPT.
Spotul prezintă un bărbat care cere sfaturi unui instrument conversaţional AI pentru a comunica cu mama sa şi primeşte răspunsuri serioase înainte ca acestea să fie întrerupte de o reclamă la un site fictiv de întâlniri online.
Acest spot publicitar l-a făcut deja să reacţioneze pe Sam Altman, CEO-ul OpenAI, care l-a considerat un mesaj "amuzant", dar "în mod clar necinstit".
Citește și: Primul robot din lume care merge ca un om. Moya atinge o rată de 92% realism (VIDEO)
Din categoria greilor din industria noilor tehnologii, Google şi Amazon se vor alătura acestei lupte, primul pentru a-şi promova asistentul Gemini, iar al doilea pentru a promova Alexa.
Lista vedetelor prezente în diversele spoturi publicitare din acest an ar putea fi comparată cu o ceremonie a premiilor Oscar.
În ordine aleatorie, Ben Affleck, însoţit de această dată de doi actori din serialul "Friends", Jennifer Aniston şi Matt LeBlanc, precum şi Jason Alexander, cunoscut din serialul "Seinfeld", vor promova un lanţ de gogoşerii, George Clooney o aplicaţie de livrări la domiciliu, Emma Stone un software de gestionare a conţinuturilor web, iar Adrien Brody un site de ajutor pentru întocmirea declaraţiilor fiscale.
Ocazia era prea bună pentru a nu comunica despre "Trump accounts" ("Conturile Trump"), cecuri care vor fi plătite pentru fiecare mic american născut începând din acest an, pentru a le oferi un capital cu care să îşi înceapă viaţa.
"Milioane vor fi prefinanţate", exclamă un copil pe ecrane, adăugând că este vorba despre "bani gratis!".
Budweiser revine la origini cu un clip care promovează "simbolurile americane" cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea acestei fabrici celebre de bere, asociind în spotul său publicitar cai din rasa Clydesdale şi vulturul-cu-cap-alb, pe fundalul melodiei "Free Bird" a legendarei trupe Lyrnyrd Skynyrd.
Pentru cealaltă marcă a sa, Bud Light, grupul va miza de data aceasta pe fostul jucător de fotbal american Peyton Manning, cântăreţul Post Malone şi actorul Shane Gillis, pe fundalul melodiei "I will always love you" a cântăreţei Whitney Houston.
La rândul său, Pepsi va împrumuta ursul polar, adeseori asociat cu rivalul său Coca-Cola, care va alege sortimentul său de cola fără zahăr în locul Coca Zero într-un test realizat pe nevăzute.
Sectorul sănătăţii şi pariurile online, în mod tradiţional două dintre cele mai mari sectoare de publicitate din Statele Unite, vor fi prezente, de asemenea, alături de câţiva nou-veniţi.
Laboratorul farmaceutic Novo Nordisk intenţionează să promoveze noua sa pastilă pentru slăbit, cu o reclamă în care vor apărea DJ Khaled, John C. Reilly şi Kenan Thompson.
O premieră va fi şi pentru platforma de sănătate Ro, care a apelat la Serena Williams pentru această ocazie.
În ceea ce priveşte pariurile, Fanatics Sportsbook mizează pe modelul Kendall Jenner, punând în scenă o memă (imagine devenită virală pe internet, subiect al multor parodii) care evidenţiază "blestemul Kardashian", care se presupune că i-ar afecta pe sportivi, ale căror cariere se prăbuşesc după ce aceştia au o relaţie cu o membră a celebrei familii americane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci