Dosarele Epstein au zguduit întreaga lumea. Nume celebre sunt acuzate că au avut legături cu pedofilul condamnat Jeffrey Epstein. Printre ele se află și numele prinţesei moștenitoare a Norvegiei, Mette-Marit.
Mette-Marit apare în sute de documente, respectiv e-mailuri și mențiuni ale corespondenței sale cu pedofilul Epstein între anii 2011 și 2014.
Acum, prinţesa Mette-Marit a Norvegiei a cerut scuze vineri regelui şi reginei pentru amiciția sa cu pedofilul condamnat Jeffrey Epstein, într-un scandal uriaș care a lovit monarhia nordică, transmite Reuters.
„Îmi cer scuze, de asemenea, pentru situaţia în care am pus familia regală, în special pe rege şi regină", a transmis Mette-Marit, într-o declaraţie publicată de palatul regal.
Noile documente cu privire la cazul Epstein publicate de Departamentul de Justiţie al SUA săptămâna trecută au inclus o corespondenţă extinsă prin e-mail între Mette-Marit şi Epstein, după ce acesta a fost găsit vinovat de crime sexuale asupra copiilor în anul 2008.
Mette-Marit, soţia fiului lui Harald, prinţul Haakon, moştenitorul tronului, a solicitat anterior scuze pentru menţinerea contactelor, afirmând că a dat dovadă de o judecată slabă.
Prim-ministrul Norvegiei a zis luni că Mette-Marit şi alţi norvegieni de seamă ce au fost numiţi în cele mai recente documente Epstein publicate, ar trebui să dea mai multe detalii privind legăturile lor cu pedofilul condamnat Epstein.
Familia regală a Norvegiei are parte de multe provocări. Marius, fiul lui Mette-Marit dintr-o relaţie anterioară căsătoriei ei cu Prinţul Moştenitor Haakon, se află acum judecat pentru viol şi violenţă domestică, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci