€ 5.0923
|
$ 4.3442
|
Curs valutar: € 5.0923
|
$ 4.3442
 

Uciderea regizorului Rob Reiner şi a soţiei sale: raport șocant al legiștilor. Fiul mijlociu, arestat

medic mort Gorj Lumânare, doliu. Foto: Pixabay
 

Regizorul american Rob Reiner şi soţia sa, Michele, au fost găsiţi decedaţi în propria casă, duminica trecută. Medicul legist a finalizat raportul.

Actorul şi regizorul american Rob Reiner şi soţia sa, Michele, au murit în urma "multiplelor răni provocate de obiecte tăioase", a concluzionat miercuri raportul medicului legist din Los Angeles, Statele Unite, transmite agenţia EFE.

Cauza decesului celor doi, găsiţi fără viaţă în casa lor din cartierul bogat Brentwood, a fost "omucidere", conform rezultatelor autopsiei.

Cei doi au murit duminică, iar cadavrele lor au fost descoperite în aceeaşi zi. Una dintre fiicele lor a sunat la serviciul de urgenţă, potrivit datelor oficiale. Autorităţile au precizat că trupurile neînsufleţite ale celor doi pot fi acum predate familiei.

Principalul suspect, fiul mijlociu, Nick Reiner

Fiul mijlociu al familiei, Nick Reiner, în vârstă de 32 de ani, a fost arestat la câteva ore după ce s-a aflat de moartea părinţilor săi, fiind considerat principalul suspect în cazul uciderii acestora. Miercuri, el a compărut pentru prima oară în faţa unui judecător din Los Angeles.

El este vizat de două capete de acuzare de crimă de gradul întâi, care i-ar putea aduce o condamnare la închisoare pe viaţă fără posibilitate de eliberare condiţionată, sau pedeapsa cu moartea, a informat Parchetul din Los Angeles.

Deocamdată nu se cunosc motivele care l-ar fi putut determina pe Nick Reiner să comită dubla crimă, deşi, potrivit apropiaţilor, ar fi avut loc o ceartă în familie la o petrecere de Crăciun organizată sâmbătă seara la locuinţa comediantului Conan O'Brien.

Regizorul şi actorul Rob Reiner, în vârstă de 78 de ani, cunoscut pentru filme precum "When Harry Met Sally" sau "The Wolf of Wall Street", a fost găsit înjunghiat mortal, duminică după-amiază, în locuinţa sa din Los Angeles, la fel ca şi soţia sa, producătoarea şi fotografa Michele Reiner, în vârstă de 70 de ani.

Cadavrele au fost descoperite de fiica cuplului, care a ajuns la domiciliul părinţilor ei după ce un maseur a sunat-o s-o informeze că ei nu răspund la uşă, potrivit Los Angeles Times.

Nick Reiner s-a cazat duminică la un hotel din Santa Monica, după asasinate, potrivit unei surse din poliţie care a dat această declaraţie pentru media americane sub protecţia anonimatului.

Tânărul, care se luptă cu dependenţa de droguri încă din adolescenţă, urmează să compară din nou la 7 ianuarie pentru a pleda vinovat sau nevinovat, potrivit AFP.

Avocatul său a declarat reporterilor, miercuri, că acest caz ar trebui tratat cu "reţinere şi demnitate", descriindu-l drept o "tragedie devastatoare care a lovit familia Reiner". "Există întrebări foarte, foarte complexe şi serioase în acest caz. Trebuie investigate temeinic", a adăugat el, citat de Agerpres.

Într-o declaraţie de miercuri, Jake şi Romy Reiner au descris moartea părinţilor lor drept un eveniment "teribil şi devastator". "Cuvintele nu pot descrie durerea inimaginabilă pe care o simţim în fiecare clipă", au spus ei, cerând "respectarea vieţii private".

Procurorul nu ştie dacă va solicita pedeapsa cu moartea

Procurorul districtual al comitatului Los Angeles, Nathan Hochman, a declarat că nu a decis încă dacă va solicita pedeapsa cu moartea, adăugând că va ţine cont de dorinţele familiei victimelor.

"Urmăririle penale în aceste situaţii care implică membri ai aceleiaşi familii se numără printre cele mai dificile şi sfâşietoare cazuri cu care se confruntă acest birou, din cauza naturii intime şi adesea brutale a crimelor", a spus el.

La scurt timp după preluarea mandatului în 2019, guvernatorul democrat al Californiei, Gavin Newsom, a instituit un moratoriu asupra execuţiilor capitale, însă pedeapsa cu moartea nu a fost abolită oficial.

Nick, unul dintre cei trei copii ai cuplului (Rob Reiner mai avea un copil dintr-o căsătorie anterioară), locuia din când în când cu părinţii săi. El a vorbit deschis despre experienţa trăită în timpul tratamentului pentru dependenţa de droguri, o problemă cu care s-a confruntat de la vârsta de 15 ani. Într-un podcast, el a declarat că a trecut prin 18 programe de dezintoxicare în adolescenţă.

Cineast eclectic şi cetăţean dedicat, Rob Reiner a avut o lungă carieră la Hollywood, atât ca actor, cât şi ca regizor.

Rob Reiner a fost căsătorit cu actriţa şi regizoarea Penny Marshall şi a adoptat-o pe fiica acesteia, actriţa Tracy Reiner. Reiner şi Marshall au divorţat în 1981. Rob Reiner s-a căsătorit cu fotografa Michele Singer în 1989. Cei doi au avut împreună trei copii: Jake, Nick şi Romy. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close