Un mare chirurg român, care a pus bazele chirurgiei plastice și reparatorii pediatrice în România, spune că obsesia adolescenților de a-și face selfie pe tren se soldează, anual, cu zeci de victime. Invitat la Interviurile DC MEDICAL, el a povestit ce pățesc acești tineri care se electrocutează și iau foc și cât de greu sunt de salvat din cauza tuturor rănilor pe care le capătă.
Invitat la Interviurile DC MEDICAL, prof.dr. Dan Mircea Enescu, vicepreședintele Academiei de Științe Medicale și președintele Societății de Arsuri a Asociației Chirurgilor Plasticieni din România, a vorbit și despre cauzele arsurilor în ziua de azi.
Copiii și adolescenții nu mai ajung la spital cu arsuri din cauza oalelor de sarmale sau de ciorbă, ci acum cauzele sunt altele, spune chirurgul.
Plătim scump flagelul selfie-urilor pe tren
„Incidența (acestor tipuri de arsuri, n.r.) e mult mai rară. Asta înseamnă civilizația. Înseamnă că la țară nu mai există țară, pentru că acolo se întâmplau. Nu mai există. Pe urmă prin flacără, explozii, se mai întâmplă, chimice nu mai pot – că nu mai pot să fure de la întreprinderi și atunci sigur că nu se mai pot face (arsuri, n.r.) chimice. Singura chestie, aș zice chiar flagel, dacă nu-i prea mult, sunt aceste selfie-uri care se fac pe trenuri și după care trebuie să plătim crunt. Când zic plătit, nu mă gândesc la bani. Sigur că sunt și bani. Dar e un tribut teribil pentru că se întâmplă la zeci de copii. Am avut într-un an și 50 de copii. Copii mari, copii de calitate, adolescenți, da", a explicat dr. Dan Mircea Enescu, care a reprezentat România la Summitul Mondial al Sănătății de la Berlin, de la mijlocul lunii octombrie.
Cu ce răni grave se aleg de pe urma bravadei și în câte spitale din țară pot fi tratați cu șanse reale să trăiască și să-și revină, află de pe DC MEDICAL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu